Coasta de Fildeș a câștigat Cupa Africii, după o finală dramatică împotriva Nigeriei

Coasta de Fildeș a câștigat Cupa Africii, după o finală dramatică împotriva Nigeriei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Coasta de Fildeș a câștigat Cupa Africii pe Națiuni, după o finală dramatică împotriva Nigeriei, pe care a învins-o cu scorul de 2-1.

A fost cel de-al treilea triumf din istoria naționalei conduse de Emerse Fae, după cele din 1992 și 2015, ambele înregistrate la loviturile de departajare.

Coasta de Fildeș a câștigat Cupa Africii

Într-o partidă care se anunța extrem de echilibrată chiar și la casele de pariuri, cotele celor două fiind identice cu puțin timp înainte de primul fluier, Nigeria a reușit să deschidă scorul în prima repriză.

Naționala condusă de pe bancă de Jose Peseiro, fostul antrenor al Rapidului, a lovit prima prin William Troost-Ekong, fundașul lui Răzvan Lucescu de la PAOK, care a deschis scorul în minutul 38, stabilind și scorul pauzei.

Coasta de Fildeș a dat tonul revenirii prin fostul mijlocaș de la AC Milan și FC Barcelona, Franck Kessie, care a adus egalarea în minutul 62 și totodată a intrat în istorie pentru țara sa, devenind primul fotbalist care înscrie pentru ivorieni într-o finală a Cupei Africii pe Națiuni!

Deși Coasta de Fildeș mai participase în alte patru finale, două câștigate (1992 și 2015) și două pierdute (2006 și 2012), toate s-au încheiat cu scorul de 0-0 și au fost decise la loviturile de departajare, astfel că reușita mijlocașului de la Al-Ahli a consemnat o bornă importantă pentru selecționata țării sale.

Iar lovitura de grație a venit tocmai de la Sebastian Haller, atacantul de la Borussia Dortmund care a trecut printr-un moment de cumpănă în viața sa după ce a fost diagnosticat cu cancer testicular. Revenit la începutul lui 2023 pe gazon după o bătălie cu nemiloasa maladie, vârful și-a scris cel mai frumos capitol al revenirii în minutul 81 al actului final, când a împins elegant mingea în plasa nigerienilor și a stabilit scorul final, 2-1 pentru Coasta de Fildeș.

Cum au arătat cele două echipe

NIGERIA: Nwabili – Ajayi, Troost-Ekong, Bassey – Aina, Onyeka, Iwobi, Zaidu – Chukwueze, Lookman – Osimhen
REZERVE: Uzoho, Aribo, Awaziem, Iheanacho, Moffi, Musa, Omeruo, Onuachu, Onyedika, Osayi-Samuel, Simon, Yusuf
ANTRENOR: Jose Peseiro

COASTA DE FILDEȘ: Y. Fofana – Aurier, Kossounou, Ndicka, Konan – Kessie, Seri, S. Fofana – Gradel, Haller, Adingra
REZERVE: Sangare, Amani, Bamba, Boga, Diakite, Diallo, Diomande, Kouame, Krasso, Pepe, Singo
ANTRENOR: Emerse Fae

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×