Cum l-a răsplătit iubita pe Radu Drăgușin de ziua lui! Imaginile momentului cu fotbalistul lui Tottenham

Cum l-a răsplătit iubita pe Radu Drăgușin de ziua lui! Imaginile momentului cu fotbalistul lui Tottenham
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Drăgușin a jucat pentru Tottenham chiar în ziua în care a împlinit 22 de ani, iar la final a fost așteptat de iubita sa, care i-a pregătit un tort superb.

Ioana Stan i-a scris un mesaj special lui Radu Drăgușin, care a intrat pe finalul duelului cu Everton, care s-a încheiat în cele din urmă la egalitate, scor 2-2.

Surpriză pentru Radu Drăgușin după meciul cu Everton: „La Mulți Ani, iubitul meu!”

Radu Drăgușin o duce bine pe toate planurile, iar la finalul remizei de sâmbătă a fost sărbătorit de familie. Iar Ioana Stan l-a așteptat cu un tort special, în ziua în care apărătorul a făcut 22 de ani.

„La Mulţi Ani, iubitul meu”, era scris pe tortul pregătit pentru fundașul formației din Londra. Acesta a suflat în lumânări și și-a făcut apoi un selfie alături de iubita sa.

„La mulți ani, fratello. Nu pot să-ți spun cât de mândră mă faci în fiecare zi și cât de recunoscătoare sunt pentru că sunt sora ta și pentru tine în general.

Am spus-o o dată și o voi spune din nou, ești inspirația mea zilnică, persoana care nu dezamăgește să mă facă să zâmbesc și cea pe care pot conta pentru orice

Fie ca tu să fii mereu înconjurat de iubire, bucurie și toate lucrurile bune din viață. Te iubesc mereu și pentru totdeauna”, a scris Meira Drăgușin, pe Instagram.

Fanii lui Spurs îl vor titular pe Radu Drăgușin: „Romero merită ținut pe bancă!”

Suporterii lui Tottenham îl vor pe Radu Drăgușin titular, după ce Everton a reușit să egaleze în ultimele secvențe ale meciului din campionatul Angliei.

„Drăgușin are aproximativ 10 minute de joc în total și le-a creat 4-5 ocazii de gol. Are defectele lui, dar e grozav la minge, oamenii se gândeau că Drăgușin ar trebui să înceapă titular ca și cum nu l-am cumpărat să fie rezervă, știa care va fi și rolul lui”.

„Jucați-l pe Drăgușin altfel pierdeți și top 6”.

„Romero merită să fie ținut pe bancă pentru tot restul sezonului. Pa. Jucați-l pe Drăgușin”.

„Drăgușin în 7 minute a jucat mai bine decât a făcut-o Romero tot meciul”, au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor lui Spurs, după ultima întâlnire din Premier League.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×