Jean Vlădoiu a numit antrenorul care i-a marcat cariera: „Pentru mine a fost ca un părinte”. VIDEO

Jean Vlădoiu a numit antrenorul care i-a marcat cariera, la mai bine de două decenii de la momentul în care s-a retras din fotbal.

Fostul mare atacant a bifat cele mai importante formații din România, fiind de trei ori campion alături de Steaua, dar cu cifre excelente și la rivalele Dinamo și Rapid.

Jean Vlădoiu a numit antrenorul care i-a marcat cariera

Începuturile sale au avut loc, însă, în județul natal, la Pitești, iar la 17 ani și jumătate a fost pentru prima dată chemat să se antreneze cu prima echipă chiar înainte de plecarea în cantonament, sub comanda lui Florin Halagian.

Impresionat de răutatea pe care Vlădoiu o demonstra chiar de la prima ședință de pregătire, „Armeanul” l-a anunțat la finalul antrenamentului să-și facă bagajele, deoarece a doua zi va pleca în cantonament cu echipa mare.

Pentru mine a fost ca un părinte (n.r. – Halagian)! Foarte aspru, nu doar aspru. Mi-aduc aminte când aveam 17 ani și jumătate, vreo doi ani la rând am fost golgheter, cel mai bun jucător la anumite turnee, cu echipa Aripi Pitești m-am clasat pe primul loc, am participat la un turneu. Se auzea că cei de la Sportul Studențesc și-ar dori ca eu să ajung la ei.

Când dânsul (n.r. – Halagian) a auzit, a zis Ia aduceți-mi puștiul ăsta la antrenament! Primul meu antrenament era cu o zi înaintea unui cantonament de două săptămâni la Bușteni, alergări, mingea n-o vedeam. Prin zăpadă, prin frig, așa am început eu! 

La primul antrenament m-a băgat și jucam pe jumătate de teren. Cel mai rău fundaș de la Argeș era Voicu, un fundaș foarte agresiv. Nu știu cum m-am băgat eu să-i arăt domnului Halagian și celor din tribune, erau cred că vreo 200 de oameni la antrenament, am băgat o alunecare și m-am dus cu el un metru pe pista de tartan. S-a întors la antrenor, la tribuna oficială, «Bă, de unde l-ai adus pe nebunul ăsta?» În momentul acela, după antrenament, mi-a zis «Puștiule, bagajul, mâine la ora 9 la stadion, mergem în cantonament». Am fost foarte fericit”, a spus Jean Vlădoiu, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]