Uimitor! Unde a ajuns trofeul de la Australian Open, după ce Jannik Sinner l-a cărat cu sacul prin aeroport: imagini spectaculoase cu tenismenul, în Colosseumul din Roma. FOTO

Alexandru Tăcină
Uimitor! Unde a ajuns trofeul de la Australian Open, după ce Jannik Sinner l-a cărat cu sacul prin aeroport: imagini spectaculoase cu tenismenul, în Colosseumul din Roma. FOTO

Jannik Sinner, noul campion de la Australian Open, și-a dus trofeul în Colosseumul din Roma, una dintre cele mai cunoscute monumente din lume.

După ce o imagine cu Jannik Sinner, care a cărat trofeul de la Australian Open într-un sac de culoare verde, a devenit virală pe internet, tenismenul italian a prezentat trofeul chiar în Colosseumul din Roma.

Există două trofee diferite acordate câștigătorilor de simplu masculin și feminin de la Australian Open! De precizat că aceștia pleacă acasă cu câte o replică, iar cupele originale rămân la Melbourne! Trofeul atribuit lui Jannik Sinner, Norman Brookes Challenge Cup”, poartă numele regretatului Sir Norman Brookes (1877-1968), fost campion australian la tenis. A fost acordat pentru prima dată lui Fred Perry la Campionatele australiene din 1934.

După ce l-a cărat cu sacul prin aeroport, Jannik Sinner a dus trofeul de la Australian Open în Colosseumul din Roma: Un loc special”

După ce l-a cărat într-un sac, spre amuzamentul fanilor, Jannik Sinner a dus prestigiosul trofeu de la Australian Open în Colosseumul din Roma. Elevul lui Darren Cahill a postat miercuri mai multe fotografii spectaculoase, fiind comparat de fanii săi cu gladiatorii care luptau în celebrul amfiteatru.

Un loc special în care să vii atunci când ești acasă. O întoarcere cu totul specială. Mulțumesc, Roma! Vă mulțumesc tuturor pentru dragostea pe care mi-ați oferit-o”, a scris Jannik Sinner în descrierea fotografiilor.

Cu o zi înainte, marți, Jannik Sinner s-a întâlnit cu Giorgia Meloni, prima femeie premier din istoria Italiei. Aceasta l-a așteptat pe Jannik la Palatul Chigi. Jannik Sinner și prim-ministrul italian au urmărit pe un ecran ultimul punct al finalei de la Australian Open, apoi s-au fotografiat cu trofeul cucerit de Jannik, dar și cu drapelul Italiei. Sinner a pus mâna pe primul trofeu de Grand Slam al carierei, după ce a revenit senzațional în fața rusului Daniil Medvedev, scor 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3 în finala de la Australian Open.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro