L-au ajuns blestemele pe Radu Banciu?! Moderatorul TV, unul dintre cei mai duri critici ai Simonei Halep și ai altor sportivi români celebri, s-a ales cu o fractură de peroneu: „Dacă n-aveam prezență de spirit, nu mă mai găsea nimeni”

L-au ajuns blestemele pe Radu Banciu?! Moderatorul TV, unul dintre cei mai duri critici ai Simonei Halep și ai altor sportivi români celebri, s-a ales cu o fractură de peroneu: „Dacă n-aveam prezență de spirit, nu mă mai găsea nimeni”

Radu Banciu a trecut prin clipe teribile săptămâna trecută, motiv pentru a care a lipsit de la emisiunile postului Prima TV. Marți, moderatorul TV despre care s-ar putea spune – în stilul care l-a consacrat – că l-au ajuns blestemele celor pe care i-a tot criticat, a căzut într-o groapă în timp ce se deplasa pe jos.

Verdictul medicilor a fost unul crunt: fractură de peroneu. Totuși, Banciu se poate considera norocos pentru că nu va fi supus unei intervenției chirurgicale.

L-au ajuns blestemele pe Radu Banciu?! A suferit o fractură de peroneu și a apărut în emisiune cu orteză

Radu Banciu a stat trei zile până când, la presiunile apropiaților săi, s-a prezentat la doctor pentru un control. Prezentatorul a apărut luni, în emisiunea Fotbal All Inclusive, într-o poziție nefirească, stând cu un picior pe scaun. Banciu va fi nevoit să poarte o orteză timp de 42 de zile, din care 21 și noaptea.

„Fraților, iată-ne, zici că sunt Dinescu. O să stau mai  departe de pupitru, dar mai aproape de realitate. O gaură mi-a venit de hac, o gaură pe care confrații noștri intelectuali de la Humanitas nu au astupat-o. M-am dus așa cu piciorul drept în ea vreo… câteva săptămâni.

Dacă n-aveam prezența de spirit pe partea stângă, de fost goalkeeper, cred că și acum eram prin catacombele universului. Între zona editurii Humanitas și „Douăzeci de mii de leghe sub mări” sau „Călătorie în centrul Pământului” e o crăpătură destul de evidentă. M-aș fi dus pe acolo de nu mă mai găsea nimeni”, s-a destăinuit Radu Banciu în emisiunea Fotbal All Inclusive.

Radu Banciu a așteptat 7 ore diagnosticul medicilor: „Stai ca boul cu orteza asta. Până la ziua a 42-a”

Moderatorul spune că suportă foarte bine orteza, pentru că e mai comodă decât un ghips. Controlul medical însă a durat peste așteptări. Nu mai puțin de 7 ore a fost nevoit să aștepte până afle diagnosticul.

„Asta întâmplându-se marți seara, am stat ca tot omul miercuri, joi, să văd ce se întâmplă. Ca tot omul. Aș fi vrut să stau acasă și vineri, dar auzind stânga, dreapta, «trebuie să te duci la control» m-am dus. Am stat 7 ore, după un RMN de 65 de minute, când am ajuns la medic în față mi-a zis că e fractură de peroneu, că nu trebuie operată că nu e cu detașare.

Mi-am pus o orteză de-asta de două tone cu care trebuie să stau cu 3 săptămâni non-stop, inclusiv noaptea. După care o dau jos noaptea până la ziua 42-a. E mai comodă decât un ghips, dar mai greu de purtat, stai ca boul cu ea”, a mai punctat Radu Banciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania