Schimbări importante la Petrolul Ploiești: vine un atacant, pleacă un mijlocaș, iar un fundaș și-a rupt ligamentele încrucișate

Schimbări importante la Petrolul Ploiești: vine un atacant, pleacă un mijlocaș, iar un fundaș și-a rupt ligamentele încrucișate
  • Publicat:

Petrolul a început bine anul 2024 și a strâns patru puncte din primele două meciuri, victorie cu Dinamo și egal la Oțelul, chiar dacă în ultima partidă jocul echipei lui Florin Pîrvu nu a strălucit.

În perioada următoare lotul ploieștenilor va suferi schimbări serioase, deoarece campania de transferuri nu s-a terminat.

Albin Berisha, la un pas de Petrolul Ploiești. Jefferson Nogueira își face bagajele, iar Seniko Doua și-a rupt ligamentele încrucișate

Ploieștenii sunt foarte aproape să obțină semnatura unui atacant kosovar, Albin Berisha, în vârstă de 23 de ani. Presa din Kosovo anunță că transferul acestuia este iminent. Produs al albanezilor de la Kukesi, vârful a mai evoluat de-a lungul carierei la Laci (Albania) și în Kosovo, la Besa, Liria și Malisheva. El este cotat la 250.000 de euro și a marcat șapte goluri în acest sezon pentru Ballkani, fosta adversară a echipei CFR Cluj în cupele europene.

Pe de altă parte, lupii galbeni vor renunța la serviciile brazilianului Jefferson Nogueira, care e dorit în liga a doua din Turcia, la Boluspor, echipă de mijlocul clasamentului. Jefferson (30 ani) a venit anul trecut în aprilie la Petrolul, fiind recomandat de Marius Șumudică. Nu s-a impus constant ca titular și într-un an n-a marcat niciun gol, astfel că despărțirea de el nu pare a fi o pierdere pentru Petrolul.

Pierdere este însă accidentarea gravă a fundașului dreapta Seniko Doua. Acesta s-a lovit la genunchi în meciul cu Dinamo, iar rezultatul RMN-ului a fost devastator: ruptură de ligamente încrucișate. Ivorianul trebuie să se opereze și va lipsi multe luni de pe teren, campionatul fiind practic încheiat pentru el.

Petrolul întâlnește sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 17.00, CFR Cluj, în primul meci din deplasare pentru Adrian Mutu. Ardelenii au învins aseară FC Voluntari cu 4-1, iar noul tehnician a anunțat că nu renunță la lupta pentru titlu, deși distanța față de FCSB este acum de 11 puncte.

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×