Clubul din Superligă care are brigadă de fete în peluză. FOTO

Redactor:
Călin Mnerie
Clubul din Superligă care are brigadă de fete în peluză. FOTO
  • Publicat:

UTA a făcut o sărbătoare din victoria cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 2-1. Era primul meci al arădenilor pe arena „Francisc Neuman” după patru luni în care autoritățile locale au înlocuit gazonul, care s-a prezentat excelent în plină iarnă și după o noapte ploioasă la Arad.

Odată cu partida cu echipa din Sfântu Gheorghe, în peluza „Bătrânei Doamne” și-a făcut loc și brigada de fete „Red Ladies”.

Aceasta a fost înființată de Ramona Elena, cunoscută pentru acte de caritate pentru copiii bolnavi, nelipsită și de la meciurile din deplasare ale echipei lui Mircea Rednic.

Clubul din Superligă care are brigadă de fete în peluză

„Sunt foarte multe fete care iubesc clubul UTA și ne-am gândit să înființăm această brigadă. Nu ne-am inspirat de nicăieri, asta am simțit să facem. Eu zic că și băieții din galerie ne vor susține, vor fi alături de noi, sperăm să-i facem o surpriză frumoasă și echipei. Bătrâna Doamnă e unică în țară și așa suntem și noi”, spune cea care a pus bazele facțiunii de fete anul trecut, dar a inaugurat-o doar ieri la revenirea favoriților acasă.

A fost, însă, și o zi tristă pentru fanii arădenilor care s-au despărțit de unul dintre camarazii lor. Alex Beldea a murit la volan, în Ungaria la nici 29 de ani împliniți, iar toți fanii prezenți pe stadion au donat pentru susținerea financiară a familiei greu încercate.

Se pare că acesta ar fi suferit un infarct, în timp ce se afla la volan. „Un ultim omagiu pentru un utist care cândva era prezent în orice deplasare… Ne luăm astăzi adio de la un camarad pentru care nu au contat niciodată kilometrii sau problemele când venea vorba de UTA. A fost un exemplu de pasiune și dăruire care, din păcate, ne-a părăsit mult prea devreme pentru a lua loc în peluza din ceruri alături de prietenii săi vechi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! BELDEA ALEXANDRU 1995-2024” nota peluza, pe contul de facebook Ultras Arad II.

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×