Un fost conducător din Giulești avertizează cu privire la scandalul iscat înainte de Dinamo – Rapid: „Se va ajunge niște lucruri foarte periculoase!”. VIDEO

Grigore Sichitiu, fost președinte la Rapid, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre scandalul momentului iscat în Superliga, înainte de Dinamo – Rapid.

Meciul dintre Dinamo și Rapid se va disputa sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 20:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga.

Grigore Sichitiu, avertisment înainte de Dinamo – Rapid

Înaintea acestei partide, conducerea „câinilor” le-a promis giuleștenilor cinci mii de bilete pentru întâlnirea de pe Arena Națională. Ulterior, clubul gazdă a revenit asupra deciziei și le-a oferit oaspeților doar 2800 de bilete, adică 5% din capacitatea stadionului, conform regulamentului.

Suporterii giuleșteni s-au arătat deranjați de faptul că biletele care le-au fost oferite nu sunt în primul inel al Arenei Naționale.

Grigore Sichitiu este de părere că cei din conducerea celor două rivale ar fi trebuit să se întâlnească și să ajungă la un consens.

„Este un lucru pe care eu l-am reușit în foarte multe derby-uri cu Dinamo și Steaua să le evit prin discuții directe între conducătorii cluburilor. Mie nu îmi place că… Pe conducătorii lui Dinamo îi înțeleg că sunt mai lipsiți de experiență, dar nu îi înțeleg pe rapidiștii mei, pentru că nu poți să lași responsabilitatea numai pe liderii galeriei. Ei sunt emoționali de multe ori, ei sunt foarte atașați de club și de foarte multe lucruri care țin de reacția lor în trecut și atunci ar trebui ca cei doi conducători ai clubului să se întâlnească, cum făceam noi, chiar dacă era Dinu sau oricare ar fi fost conducător, să înțeleagă că nu poți să ciuntești un derby numai că nu vrea nu știu cine din Peluza Nord de la Dinamo chiar dacă ei sunt într-adevăr oameni care contribuie cu ceva la viața clubului, dar nici nu poți să îi lași să spună «Acum nu vreau cu Rapid, mâine nu vreau cu FCSB»…

Și unde se ajunge? La niște lucruri care pot fi chiar foarte periculoase, pentru că vine și returul și atunci o să vedeți ce se întâmplă. Și suporterii lui Dinamo o să stea și ei la televizor să se uite. Și unde ajungem? Deci în primul rând asta pe mine m-a surprins. Trebuie să se întâlnească. Eu mă întâlneam în fiecare luni cu liderii galeriei și stabileam. Nu poți să lași întreaga responsabilitate și mai ales a imaginii clubului pe Bocciu sau dincolo nu știu cine e la Dinamo… E ușor să dai vina să spui că nu vor șefii galeriei, dar nu Peluza Nord sau Peluza Sud reprezintă toți suporterii. Și atunci ajungi la o situație cum nu a fost niciodată… Iată e prima dată când se ajunge la un refuz de a însoți echipa și nimeni nu își asumă responsabilitatea să rezolve între ei. Nu mi se o soluție.

(n.r. cât de mult ar pierde Rapid prin absența fanilor?) Pierde foarte mult, pentru că suporterii Rapidului reprezintă, cum spunem noi, al 12-lea jucător. În al doilea rând, ciuntești un derby, domn’e. Coregrafia celor două galerii care sunt foarte pătimașe dă și valoarea spectacolului, dă și imaginea că fotbalul se joacă pentru suporteri în primul rând”, a spus Grigore Sichitiu, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania