Jurgen Klopp pleacă de la Liverpool: „Am anunțat din noiembrie”

Jurgen Klopp pleacă de la Liverpool: „Am anunțat din noiembrie”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurgen Klopp pleacă de la Liverpool la finalul acestui sezon, atunci când antrenorului german în vârstă de 56 de ani îi expiră actualul contract cu gruparea de pe „Anfield Road”.

Informația a fost prezentată de către jurnalistul italian Fabrizio Romano în cursul zilei de vineri și se poate spune că ea este deja oficială, întrucât a fost confirmată chiar de către fostul tehnician de la Borussia Dortmund și Mainz.

Jurgen Klopp a anunțat că pleacă de la Liverpool la finalul acestui sezon

Sursa amintită anterior a subliniat că decizia este deja definitivă, convenită de ambele părți, astfel încât în principiu nu ar exista posibilitatea unei răsturnări de situație, cel puțin nu în acest moment.

Jurgen Klopp pleacă de la Liverpool la finalul sezonului, decizia este luată. Este totul terminat între Liverpool și Jurgen Klopp”, a transmis Fabrizio Romano prin intermediul rețelelor de socializare.

De asemenea în cursul zilei de vineri, Jurgen Klopp a vorbit deschis despre acest subiect și a invocat faptul că a ajuns să resimtă în ultima perioadă o oarecare „criză” în ceea ce privește resursele sale de energie.

„Am anunțat clubul că plec încă din noiembrie, pentru a avea timp să se pregătească pentru sezonul viitor. Iubesc absolut totul la acest club, iubesc totul la oraș, iubesc totul la suporterii noștri, iubesc echipa, iubesc personalul. Iubesc totul. Dar faptul că totuși iau această decizie vă arată că sunt convins că este cea pe care trebuie să o iau. Este simt că sunt, cum să spun, în criză de energie.

Nu am nicio problemă acum, evident, știam deja de mai mult timp că va trebui să anunț asta la un moment dat, sunt absolut bine acum. Știu că nu pot să fac treaba asta din nou și din nou și din nou și din nou.

După anii pe care i-am avut împreună și după tot timpul pe care l-am petrecut împreună și după toate lucrurile prin care am trecut împreună, respectul a crescut pentru voi, dragostea a crescut pentru voi și vă datorez adevărul – și acesta este adevărul. Trebuie să explic un pic și să dau mai multe detalii.

Când stăteam împreună și vorbeam despre potențiale transferuri, despre următorul cantonament de vară, mi-a venit gândul: «Nu sunt sigur că voi mai fi aici». Și am fost surprins și eu de asta. Evident că am început să mă gândesc.

Sezonul trecut a fost un fel de sezon super-dificil și au fost momente în care la alte cluburi probabil că decizia ar fi fost: «Haideți, vă mulțumesc foarte mult pentru tot, dar probabil că ar trebui să ne despărțim aici, sau să ne terminăm aici». Asta nu s-a întâmplat aici, evident, a spus Jurgen Klopp.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×