Dinamo, avalanșă de transferuri. Vine și fotbalistul cu aproape 50 de meciuri la naționala Bulgariei. „Câinii” mai așteaptă un vârf după ce au adus, în ultimele două zile, trei jucători. EXCLUSIV

Dinamo, avalanșă de transferuri. Vine și fotbalistul cu aproape 50 de meciuri la naționala Bulgariei. „Câinii” mai așteaptă un vârf după ce au adus, în ultimele două zile, trei jucători. EXCLUSIV
  • Publicat:

Dinamo poate continua furtuna înregimentărilor din ultimele două zile cu bulgarul Georgi Milanov (31 de ani), un fotbalist experimentat, cu 47 de selecții la naționala țării sale. „Câinii” mai așteaptă răspunsul pentru un atacant.

Milanov, fotbalistul cu 50 de meciuri la naționala Bulgariei, aproape de Dinamo. Zeljko Kopic l-a sunat pe fostul jucător de la CSKA Moscova  

Dinamo s-a dezlănțuit și, marți și miercuri, conducerea „câinilor” a reușit să legitimeze trei jucători. Primul a fost croatul Damagoj Pavicic (29 de ani), mijlocaș central de la Aris Salonic, apoi au urmat moldoveanul Petru Negru (24 de ani), care poate juca atât ca extremă stânga, cât și ca vârf, dar și Edy Gnahore (30 de ani). Francezul evoluează în zona centrală de la mijlocul terenului, are valențe ofensive, iar roș-albii plătesc în jur de 50.000 de euro pentru a-l putea aduce de la Ascoli, formația din Serie B – Italia.

Iar legitimările nu se opresc aici. Conducerea și antrenorul Zeljko Kopic continuă negocierile și cu alți jucători, un alt vârf, un mijlocaș central și o altă extremă ar putea ajunge în tabăra roș-albilor.

ProSport a aflat că Georgi Milanov (31 de ani- FOTO JOS), mijlocaș central cu 47 de meciuri la naționala Bulgariei a fost deja contactat de conducerea clubului din „Ștefan cel Mare”, dar și de antrenorul Zeljko Kopic.

În aceste condiții, Milanov, care este liber de contract, are în CV-ul său formații cum ar fi: CSKA Moscova (unde a câștigat două titluri), Grasshoppers, campion în Rusia, Bulgaria și câștigător al Cupei Ungariei în tricoul lui Fehervar, ar putea ajunge în zilele următoare la București.

  • 2 goluri a înscris Milanov pentru reprezentativa Bulgariei
  • 148 de meciuri a strâns Milanov în tricoul celor de la CSKA Moscova, a marcat de 6 ori și a furnizat 12 pase decisive
  • 15 jocuri a strâns Milanov, sezonul trecut, la Al Dhafra, cu trei pase decisive în dreptul realizărilor 

ProSport a scris, zilele trecute, despre interesul lui Dinamo pentru Giorgi Milanov. 

Vine și Tsonev, celălalt bulgar de pe lista lui Dinamo? 

În același timp, roș-albii au luat legătura și cu Borislav Tsonev (28 de ani), mijlocaș ofensiv și extremă stânga, fotbalist care are, la rândul lui, cinci prezențe sub steagul Bulgariei și este fost internațional Under 21. Ultima oară, Tsonev a evoluat în China.

În cazul său, discuțiile par mai greoaie, însă nu este exclus ca Tsonev să se alăture, zilele viitoare, lotului condus de Zeljko Kopic.

  • 31 de meciuri a bifat Tsonev, în China, la Dalian, în sezonul 2022-2023, a înscris de cinci ori și a servit decisiv în patru rânduri 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×