Negocierile cu FCSB și Rapid pentru vedeta lui Sepsi au ajuns până la un milion de euro

Negocierile cu FCSB și Rapid pentru vedeta lui Sepsi au ajuns până la un milion de euro
  • Publicat:

Negocierile cu FCSB și Rapid pentru vedeta lui Sepsi au ajuns până la un milion de euro, după cum a dezvăluit chiar Laszlo Dioszegi, finanțatorul clubului din Sf. Gheorghe.

El a explicat însă că nu a luat nici măcar un moment în calcul posibilitatea de a-l ceda pe Marius Ștefănescu, căci despre el este vorba, în acest punct al sezonului, fapt pe care i l-a comunicat și fotbalistului de bandă în vârstă de 25 de ani, iar acesta a reacționat foarte bine la această veste.

Laszlo Dioszegi a dezvăluit că negocierile cu FCSB și Rapid pentru transferul lui Marius Ștefănescu au ajuns până la suma de un milion de euro

Pe de altă parte, Laszlo Dioszegi a dat în mod clar de înțeles că există șansa ca jucătorul care a cochetat în trecutul apropiat cu echipa națională să se transfere totuși la finalul acestui sezon. Rămâne deci de văzut cum se vor poziționa atunci cei de la FCSB și Rapid față de acest subiect.

„Am avut oferte pentru Marius Ștefănescu. Nici nu vrem să vindem până în vară. La Ștefănescu s-a urcat până pe la un milion, l-au vrut FCSB și Rapid. Vedem la vară. Exclus până atunci.

A înțeles și el. Foarte bine chiar. Ștefănescu e matur, lângă Bernd Storck va reveni un jucător important pentru națională. Dacă va lucra serios, șansele sunt mari. Noi n-am comentat niciodată deciziile selecționerului, nu propunem”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit gsp.ro.

Se vor petrece totuși câteva „mișcări de trupe” la Sepsi în această perioadă

În schimb, finanțatorul de la Sepsi a spus că intenționează să îi aducă germanului Bernd Storck noi fotbaliști în această perioadă, însă doar pentru că urmează ca echipa covăsneană să se despartă în scurt timp de doi jucători.

Ne trebuie doi jucători, mijlocaș central și un atacant lateral. Nu mai continuăm cu Francisco Junior, iar Damașcan vrea să meargă împrumut în Elveția, la Sion.

(Posibil să luați din Liga 1 sau din străinătate?) Depinde cine vrea să vină. Sepsi nu e atrăgător ca FCSB sau CFR, suntem în clasa de mijloc, cu un salariu maximum de 10.000 de euro.

 

Să vedem poate aducem la 7-8.000 de euro pe lună. Filosofia e bine definită. Dacă faci o excepție, ai pierdut tot. Nu avem 10 milioane de euro în bancă pentru a face excepții. 10.000 de euro pe lună și să fie și jucător bun.

 

Compagno nu ne trebuie! Avem nouar, și Safranko, și Rondon, și Debeljuh. Compagno e atacant pur, nu ne trebuie și al 4-lea atacant că e prea mult”, a mai spus Laszlo Dioszegi, conform sursei citate anterior.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×