Cătălin Moroșanu a anunțat premianții anului 2023. Cine sunt luptătorii care au făcut senzație anul trecut

Cătălin Moroșanu a anunțat premianții anului 2023. Cine sunt luptătorii care au făcut senzație anul trecut
  • Publicat:

Dynamite Fighting Show, promoția spectacol fondată de Cătălin Moroșanu, a anunțat, pentru al treilea an consecutiv, superlativele sezonului. 2023 a adus câteva surprize mari la DFS Awards, unde s-au stabilit cei mai buni luptători ai anului trecut.

Premiul cel mare a plecat la Iancu Tancul, greul care a cucerit anul trecut centura pentru a treia oară, după 3 victorii incredibile în turneul piramidal. Acestora li s-a adăugat și un succes în Road to DFS contra olandezului Winfried Jops. Este pentru a doua oară când Iancu pleacă acasă cu titlul de Luptătorul anului în DFS după reușita din 2021.

Cătălin Moroșanu a anunțat premianții anului 2023. Cine sunt luptătorii care au făcut senzație anul trecut

Cel mai bine cotat luptător român al momentului, Ștefan Lătescu, a avut o singură apariție în acest în DFS, dar a fost suficient pentru a obține premiul pentru KO-ul anului, datorită victoriei cu gigantul polonez Adam Kosut. Lătescu a fost premiat și pentru cea mao bună performanță internațională, datorită celor 3 victorii din K1 Japonia și Glory.

După o absență de 3 ani, Eduard Gafencu s-a întors în DFS și a făcut două meciuri mari în 2023. Acesta a primit titlul de Revenirea anului, dar și pentru cel mai spectaculos meci, din semifinalele de la București cu Orza.

Cu zeci de milioane de vizualizări pe online, simpaticul ciobănaș din Coarnele Caprei, Bogdan Năstase, a primit trofeul pentru cel mai popular luptător din promoție.

Surpriza de pe lista premianților este Valentin Mavrodin. Luptătorul de 19 ani din Brăila a primit titlul de Rising Star, de luptător în ascensiune, după ce la debutul său în DFS l-a învins pe proaspătul campion mondial Călin Petrișor.

Cel mai spectaculos debut a fost considerat cel al lui Dănuț Hurduc. După o pauză de mai mulți ani, acesta a revenit în ring cu un super fight în finala de la Galați. Peste 500 de bârlădeni au fost prezenți să îl susțină în drumul său spre victorie.

Premiul pentru Fighting Spirit i-a revenit lui Florin Ivănoaie, greul din Timișoara, care în ciuda accidentărilor a luptat indiferent de oponent. Ivănoaie a ajuns până în finala pentru centură.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×