Cele 4 cuvinte pe care Radu Drăgușin le-a spus în engleză în clipul de prezentare de la Tottenham!

Redactor:
Robert Vișan
Cele 4 cuvinte pe care Radu Drăgușin le-a spus în engleză în clipul de prezentare de la Tottenham!
  • Publicat:

Radu Drăgușin, fundașul central român în vârstă de 21 de ani, a fost prezentat oficial la Tottenham.

În cursul zilei de miercuri, Radu Drăgușin a plecat la Londra pentru a efectua vizita medicală la Tottenham, iar la o zi distanță englezii au publicat primele imagini cu internaționalul român.

Primele cuvinte ale lui Radu Drăgușin la Tottenham

În mai puțin de o oră, Tottenham a publicat șase postări cu Radu Drăgușin în prim-plan. Într-una dintre ele, internaționalul român a rostit primele sale cuvinte în tricoul grupării engleze.

„Come on, you Spurs”, a transmis Radu Drăgușin, într-un videoclip de prezentare.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Tottenham Hotspur (@spursofficial)

Tottenham s-a angajat să achite către Genoa suma de 30 de milioane de euro, ceea ce îl va face pe fundaș cel mai scump fotbalist român din istorie, peste Adrian Mutu și Cristi Chivu.

Ce au scris cei de la Tottenham despre transferul lui Radu Drăgușin

„Suntem încântați să anunțăm transferul lui Radu Drăgușin de la gruparea de Serie A Genoa, care este supus în prezent proceselor de autorizare internațională și de acordare a permisului de muncă.

Internaționalul român a semnat un contract valabil până în 2030 și va purta tricoul cu numărul 6. Născut în capitala României, București, fundașul central și-a petrecut primii ani din fotbal la echipele locale Sportul Studențesc și Regal Sport București, înainte de a se transfera în Italia în 2018, unde s-a alăturat celor de la Juventus.

Ajungând la «Bătrâna Doamnă» la vârsta de 16 ani, Radu a avansat rapid prin echipele de juniori de la Torino, bifând apariții la formația U23, care evoluează în Serie C, la vârsta de 17 ani, înainte de debutul său la profesioniști, care a fost unul european, la vârsta de 18 ani, în decembrie 2020, când a intrat de pe bancă în victoria obținută de Juve în faza grupelor din Liga Campionilor în fața lui Dinamo Kiev cu scorul de 3-0, meci în care a jucat alături de Rodrigo Bentancur și Dejan Kulusevski (n.r. ambii, jucători în prezent la Tottenham). Debutul său în Serie A a venit curând, atunci când a intrat pe teren tot de pe bancă într-un meci contra celor de la Genoa.

(…) La nivel internațional, după ce a trecut prin sectorul juvenil din România, fotbalistul de 21 de ani a primit prima convocare la naționala mare în martie 2022 și a debutat în aceeași lună într-un meci amical cu Grecia antrenată de Gus Poyet, jucând alături de Vlad Chiricheș în centrul defensivei. Până în prezent a adunat 13 selecții”, au transmis cei de la Tottenham, pe site-ul oficial.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×