Imaginile durerii. Cum arată piciorul lui Dragoș Iancu, după ce a fost rupt de Valentin Țicu și operat. FOTO

Imaginile durerii. Cum arată piciorul lui Dragoș Iancu, după ce a fost rupt de Valentin Țicu și operat. FOTO
  • Publicat:

CORESPONDENȚĂ DIN ANTALYA. Dragoș Iancu se află în Antalya, acolo unde efectuează Hermannstadt stagiul de pregătire din această iarnă, iar corespondenții ProSport care au făcut deplasarea în Turcia au surprins imagini incredibile cu piciorul fotbalistului în vârstă de 21 de ani.

Dragoș Iancu a fost „rupt” de Valentin Țicu, căpitanul celor de la Petrolul Ploiești, în septembrie 2023, la meciul jucat de formația din Sibiu la Ploiești, iar pentru tânărul fotbalist a urmat o perioadă extrem de dificilă.

Cum arată piciorul lui Dragoș Iancu, după ce a fost rupt de Valentin Țicu

Tânărul jucător al lui Hermannstadt a suferit o fractură deschisă de peroneu în urmă cu patru luni, la meciul cu Petrolul Ploiești, scor 0-0, iar după ce a fost operat de două ori a început pregătirea cu Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul lui FCSB.

Deși accidentarea a avut loc în urmă cu patru luni, Dragoș Iancu a făcut deplasarea cu lotul condus de Marius Măldărășanu în Turcia pentru a se pregăti alături de coechipierii săi, iar ProSport a intrat în posesia primelor imagini cu piciorul operat al fotbalistului de la Hermannstadt.

Dragoș Iancu nu a jucat în meciul amical pierdut de Hermannstadt cu FC Winterthur, scor 2-4, însă fotbalistul în vârstă de 21 de ani a început să alerge după perioada în care a făcut recuperarea cu Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul lui FCSB, iar la mijlocul lui februarie se așteaptă să intre să joace.

Ce suspendare a primit Valentin Țicu după ce l-a „rupt” pe Dragoș Iancu

După ce l-a „rupt” pe Dragoș Iancu, Valentin Țicu, căpitanul Petrolului, a fost suspendat în octombrie 2023 de către Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal.

Inițial, fotbalistul Petrolului a primit 16 etape de suspendare și o amendă de 10.000 de lei pentru intrarea dură care l-a scos pe Dragoș Iancu din circuit șase luni, însă Comisia de Disciplină a revenit la finalul lunii noiembrie și i-a redus la jumătate suspendarea.

În cele din urmă, Valentin Țicu a primit o suspendare de 8 etape, iar primul său meci după revenire a fost cel dintre Petrolul Ploiești și FC Botoșani din etapa a 17-a din Superliga, scor 2-1, când Țicu și-a trecut numele pe tabela de marcaj.

  • Echipa ProSport, formată din Andrei Preotu (reporter), Christian Luță (reporter) și Daniel Reinhardt (operator), vă oferă, din Antalya, cele mai noi informații și exclusivități legate de echipele românești care se antrenează în Turcia. Afli primul de pe www.prosport.ro cele mai relevante știri despre cluburile din Superliga.
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
România nu are rival. Maghiarii s-au supărat tare. Ungaria, de nerecunoscut
România nu are rival. Maghiarii s-au supărat tare. Ungaria, de nerecunoscut
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×