Cea mai tare declarație a anului despre Radu Drăgușin! Cum i-a descris Mihai Stoica trupul depășește orice laudă de până acum

Redactor:
Robert Vișan
Cea mai tare declarație a anului despre Radu Drăgușin! Cum i-a descris Mihai Stoica trupul depășește orice laudă de până acum
  • Publicat:

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, i-a făcut o caracterizare inedită lui Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 21 de ani de la Genoa.

În ultima perioadă s-a discutat intens despre plecarea lui Radu Drăgușin de la Genoa și despre interesul celor de la Tottenham, respectiv Napoli pentru internaționalul român.

Descrierea inedită pe care i-a făcut-o Mihai Stoica lui Radu Drăgușin

Potrivit presei internaționale, Radu Drăgușin ar înclina către Tottenham, având în vedere că visul său din copilărie este să joace în Premier League.

Același pronostic îl oferă și Mihai Stoica. Oficialul de la FCSB este de părere că lui Radu Drăgușin i s-ar potrivi campionatul din Anglia, în special pentru că internaționalul român are un fizic puternic și ar face față din acest punct de vedere în Premier League.

„Aș zice Premier League pentru fizicul lui. Cred că i se potrivește mai bine. E foarte mare şi foarte bine făcut. Şi golul ăsta de l-a marcat împotriva lui Inter… Cum sare şi cum se arcuieşte şi loveşte mingea cu capul… Atlet, atlet. Zici că e sculptat de Michelangelo!

La ambele echipe, e o problemă pentru Drăgușin. Va face o mare schimbare, indiferent de ce alege. Genoa joacă jos și cu trei fundași. Napoli și Tottenham joacă sus, mai ales Tottenham. E riscant la ambele. Iar la Tottenham trebuie să construiască. Iar el e de un profil total diferit față de fundașii de la Spurs”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Cotat la 20 de milioane de euro de către Transfermarkt, Radu Drăgușin a jucat 19 meciuri pentru Genoa în acest sezon din Serie A, reușind să înscrie și două goluri în campionat.

Ce a spus antrenorul lui Genoa despre Radu Drăgușin

Alberto Gilardino, antrenorul lui Genoa, a vorbit despre situația lui Radu Drăgușin și a asigurat că internaționalul român este cu gândul doar la echipa la care joacă în prezent.

„Zvonurile și anumite situații nu sunt bune în această perioadă în care campionatul este în desfășurare. Am încredere foarte mare în jucătorii pe care îi am la dispoziție, îi văd în fiecare zi la antrenamente, îi cunosc, știu cât de profesioniști sunt.

Cât timp vor fi aici, știu că vor da 110 la sută. Sper că niciun jucător nu va pleca, dar piața de transferuri este imprevizibilă și orice se poate întâmpla.

Drăgușin? Este un profesionist exemplar, un băiat cu o disciplină sportivă fantastică. El poate doar să ne fie de ajutor acum. Am vorbit cu el, este jucătorul lui Genoa. Atât timp cât va purta acest tricou va da totul pe teren și va fi protagonist, la fel și ceilalți”, a spus Alberto Gilardino, potrivit calcionews24.com.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×