Serbia dă o nouă lovitură cu transferul unui fotbalist de top și predă o altă lecție României! Puștiul din vecini care o ia pe urmele lui Diego Maradona

Serbia dă o nouă lovitură cu transferul unui fotbalist de top și predă o altă lecție României! Puștiul din vecini care o ia pe urmele lui Diego Maradona
  • Publicat:

Se poate spune că Serbia îi predă o nouă lecție României când vine vorba despre „exporturi” de fotbaliști pe sume importante în campionatele puternice din Vestul Europei.

În vreme ce echipele importante din Superliga doar visează să vândă în ligile din „top five” pe sume de măcar 10 milioane de euro, vecinii de la Sud-Vest reușesc acest lucru deja de foarte mult timp, fapt de altfel bine-cunoscut de toată lumea.

Serbia îi mai dă o lecție României când vine vorba despre transferuri de fotbaliști pe sume importante

Iar sârbii dau semne clare că se vor menține în continuare la un nivel înalt din acest punct de vedere, iar un prim pas ar fi reprezentat de eventualul viitor transfer al lui Lazar Samardzic la Napoli, club la care, fapt arhi-cunoscut, a scris istorie legendarul Diego Armando Maradona, cel care de altfel dă, după trecerea în neființă, și numele stadionului din orașul de sub Vezuviu.

În vârstă de 21 de ani, mijlocașul central evoluează în prezent tot în Serie A, la Udinese, acolo unde în acest sezon a evoluat în 17 dintre cele 18 meciuri disputate de gruparea friulană în campionat, ea aflându-se în prezent pe locul 15, sârbul reușind să marcheze două goluri și să ofere două pase decisive.

Astfel, el le-a atras interesul celor de la Napoli și Juventus, dar se pare că echipa din Sudul Italiei se află în pole-position pentru semnătura lui.

Lazar Samardzic este foarte aproape de Napoli

Jurnalistul italian Fabrizio Romano a informat în cursul zilei de luni că nepoletanii se află în discuții foarte avansate atât cu oficialii de la Udinese, cât și cu tabăra jucătorului, reprezentată în acest caz de tatăl acestuia.

Negocierile dintre Napoli și tatăl lui Lazar Samardzic sunt în desfășurare. Toate părțile se află în discuții pentru a negocia condițiile personale. Discuțiile dintre Napoli și Udinese avansează deja bine”, a scris el pe X, fostul Twitter.

Lazar Samardzic s-a născut în Germania, la Berlin, și a reprezentat această țară la toate nivelurile de juniori și tineret. Totuși, la nivel de seniori, el a ales să joace pentru țara părinților lui, Serbia, națională care, asemenea României, este calificată la Campionatul European din 2024.

Până în prezent, mijlocașul central a bifat 5 selecții în naționala Serbiei, pentru care nu a reușit încă să marcheze. El a fost crescut în academia celor de la Hertha Berlin și a evoluat pentru echipele U17 și U19 ale clubului din capitala Germaniei.

Naționala sârbă este în continuare una foarte competitivă la nivel european

Ulterior, în septembrie 2020, Samardzic a fost cedat la RB Leipzig în schimbul sumei de 500.000 de euro, iar în august 2021 s-a transferat la Udinese pentru 3 milioane de euro.

Încă nu au apărut detalii referitoare la suma pentru care ar urma să se facă transferul său la Napoli, dar este foarte posibil ca ea să se situeze în jurul valorii de 10 milioane de euro.

Astfel, Lazar Samardzic ar deveni doar unul dintre numeroșii fotbaliști sârbi care în prezent evoluează pentru cluburi importante din Europa. Pe această listă se regăsesc nume precum Dusan Vlahovic, Filip Kostic, ambii de la Juventus, Luka Jovic de la AC Milan, portarul Djordje Petrovic de la Chelsea sau Nemanja Gudelj de la FC Sevilla.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
SCHIMBARE drastică pentru cei care consumă CARNE DE PORC. Decizia care îi va afecta în mod direct
SCHIMBARE drastică pentru cei care consumă CARNE DE PORC. Decizia care îi va afecta în mod direct
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×