George Pușcaș e la un pas de transferul care să îi asigure prezența la EURO 2024 și s-a sfătuit cu Cristi Chivu într-o zonă exclusivistă!

George Pușcaș e la un pas de transferul care să îi asigure prezența la EURO 2024 și s-a sfătuit cu Cristi Chivu într-o zonă exclusivistă!
  • Publicat:

În această perioadă, George Pușcaș e la un pas de transferul care să îi asigure prezența în lotul lui Edi Iordănescu pentru EURO 2024 și a apelat în acest sens la sfaturi din partea lui Cristi Chivu, fostul căpitan al echipei naționale a României și un bun cunoscător al fotbalului din Italia.

După cum se știe deja foarte bine, fostul fundaș a evoluat ca fotbalist timp de ani buni la cel mai înalt nivel în Serie A, la AS Roma și Inter Milano.

George Pușcaș e foarte aproape de a schimba echipa în această iarnă, dar are șanse mari să continue în Italia

De asemenea, în prezent el este antrenorul lui Inter Primavera, echipa U19 a clubului de pe „Giuseppe Meazza”, acolo unde este foarte apreciat, prin prisma rezultatelor bune obținute.

Pe de altă parte, este cunoscut și faptul că George Pușcaș a fost legitimat la un moment dat la începutul carierei sale la Inter, unde nu a reușit însă, din păcate pentru el, să se impună, fiind împrumutat în mai multe rânduri la echipe mai mici, până când s-a renunțat definitiv la serviciile sale.

Astfel, în acest context, este destul de clar că există o oarecare relație între Pușcaș și Chivu, din perspectivele prezentate anterior, iar, prin prisma experienței sale din fotbalul italian, fostul fotbalist are capacitatea de a-i da atacantului anumite sfaturi referitoare la care ar fi modul cel mai bun pentru el de a-și continua cariera.

Atacantul naționalei României a petrecut puțin timp liber alături de Cristi Chivu, într-o stațiune de schi din Peninsulă

Mai ales că sunt șanse foarte mari ca Pușcaș să continue tot în Italia, chiar dacă ar fi dorit și în România, de CFR Cluj. În prima parte a acestui sezon de Serie A, internaționalul român în vârstă de 27 de ani a evoluat foarte puțin pentru Genoa, echipa la care conaționalul său Radu Drăgușin este realmente pe val în această perioadă.

Astfel, oficialii „grifonului” au decis că ar fi mai bine dacă s-ar despărți de atacant în această iarnă, iar în ultimele săptămâni mai multe formații din Serie B și-au manifestat interesul pentru el, părând că în prezent cei de la Como s-ar afla în pole-position. 

În tot acest context, George Pușcaș și-a petrecut o parte din timpul liber pe care îl are în aceste zile ca urmare a Sărbătorilor de iarnă alături de Cristi Chivu și, cel mai probabil, cei doi au discutat și despre situația în care se află atacantul în prezent, din punct de vedere profesional.

Ei s-au întâlnit la un resort de schi, situat într-o zonă exclusivistă din Italia, în Munții Alpi, locație relativ apropiată de orașele Genova, unde locuiește fotbalistul, și Milano, unde are reședința antrenorul. Momentul a fost imortalizat, iar imaginile rezultate au fost postate pe rețelele de socializare de George Pușcaș.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×