Oficial nou la Dinamo! „Câinii” vor avea un „Head of Scouting” școlit în Danemarca și cu stagii de practică în Premier League. A făcut parte din echipa lui Gabi Glăvan | EXCLUSIV

Oficial nou la Dinamo! „Câinii” vor avea un „Head of Scouting” școlit în Danemarca și cu stagii de practică în Premier League. A făcut parte din echipa lui Gabi Glăvan | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo se află în reorganizare. Judiciară și a organigramei. După plecarea lui Gabi Glăvan, fostul director sportiv al „câinilor”, omul care a coordonat strategia de transferuri în eșalonul secund și după promovare, parte din sarcinile acestuia vor fi preluate de un nume surpriză, Cosmin Mihalescu (35 de ani).

Dinamo își ia „Head of Scouting” cu studii în Danemarca și stagii de pregătire în Premier League

Despre cel care sursele ProSport îl indică drept viitorul „Head of Scouting” de la Dinamo nu se știu foarte multe.

ProSport a luat legătura cu Mihalescu, însă scouterul, care a făcut parte din echipa lui Gabi Glăvan atât la clubul cu adresa în șoseaua „Ștefan cel Mare”, cât și la UTA, nu a vrut să spună foarte multe.

„Nu este nimic oficial și nici nu știu ce o să se întâmple, tot ce pot să spun este că am lucrat cu Gabi Glăvan la Dinamo și, înainte, la UTA. Am făcut parte din echipa lui de scouteri. Dacă se va concretiza colaborarea mea cu Dinamo, cu siguranță o să aflați mai multe despre mine”, s-a rezumat în a spune cel care urmează să coordoneze departamentul de scouting al roș-albilor, să detecteze și să recomande conducerii jucători pentru a fi transferați.

Din informațiile culese de noi, Mihalescu a terminat o facultate de management sportiv în Danemarca, țară în care a lucrat, o perioadă, într-o agenție de scouting. În plus, viitorul șef al scouterilor de la Dinamo a făcut stagii de practică la cluburi precum Watford sau West Ham.

Recomandat de Gabi Glăvan 

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Gabi Glăvan (foto sus) a părăsit-o pe Dinamo în urmă cu doar câteva zile, după o jumătate de an în care a ocupat funcția de director sportiv. Înainte de a prelua acest post, fostul oficial de la Voluntari și UTA a colaborat cu clubul roș-alb din postura de voluntar, fără a fi remunerat, încă din momentul în care Ovidiu Burcă a devenit antrenorul „câinilor”.

„Așa după cum deja se știe de ceva timp, am ales să demisionez din poziția de director sportiv. Motivele sunt personale. Aș vrea să mulțumesc tuturor oamenilor care fac parte din familia Dinamo. Acest club este unul special care, în ultimii ani trece printr-o perioadă care nu coincide cu valorile care au făcut acest club, în trecut, unul dintre cele mai respectate și iubite cluburi din România și Europa de Est. Motivele sunt multiple dar dragostea suporterului dinamovist a făcut ca acest club să reziste împotriva tuturor adversităților.

Aș vrea să punctez faptul că momentul prezent este unul extrem de important pentru viitorul și stabilitatea clubului prin prisma faptului că direcția strategică trebuie să fie o componentă clară în ceea ce privește reformarea și dezvoltarea”, a transmis Gabi Glăvan, pe pagina sa de Facebook, imediat după ce plecarea sa de la Dinamo a devenit oficială.

Și Rapid are acest post în organigramă: Jobul meu reprezintă scăderea marjei de eșec într-un transfer”

Dinamo nu este primul club din Superliga care va avea această funcție în organigramă, Head of Scouting. Rivalii de la Rapid au un astfel de post, iar Daniel Sandu este cel care se ocupă de strategia giuleștenilor la acest nivel. „Jobul meu reprezintă scăderea marjei de eșec într-un transfer. Când îl urmăresc nu o fac doar sportiv, ci și extrasportiv. Mă folosesc de rețelele de socializare sau de jurnaliști, conducători din campionatele respective. Încercăm să avem relații cât mai corecte cu toate cluburile”, a povestit Daniel Sandu pentru site-ul oficial al Rapidului.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de sumă!
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de sumă!
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×