Cine este prima jucătoare din România care intră pe teren în noul sezon din tenis! Are un culoar favorabil pentru calificarea pe tabloul principal la Auckland

Alexandru Tăcină
Cine este prima jucătoare din România care intră pe teren în noul sezon din tenis! Are un culoar favorabil pentru calificarea pe tabloul principal la Auckland

Gabriela Ruse (128 WTA) este prima jucătoare din România care intră pe teren în noul sezon din tenis, în calificările turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă).

Noul sezon din tenis debutează cu turneele din Australia și Noua Zeelandă, iar reprezentantele României nu lipsesc nici în 2024 de la Antipozi”.

Gabriela Ruse ia startul în calificările turneului de la Auckland, sâmbătă dimineață, iar sportiva din București va înfrunta o adversară accesibilă în runda inaugurală.

Gabriela Ruse debutează în noul sezon din tenis împotriva jucătoarei de pe locul 829 WTA

Gabriela Ruse, prima jucătoare din România care evoluează în noul sezon, o va înfrunta sâmbătă dimineață, după ora 04:30, pe Anna Danilina, în primul tur al calificărilor de la Auckland.

Ruse ar trebui să aibă o misiune ușoară cu Danilina, care este mult mai slab clasată decât românca! Jucătoarea din Kazahstan se află pe poziția 829 WTA în clasamentul de simplu, ea fiind o specialistă a probei de dublu.

Gabriela a prins un culoar favorabil pentru calificarea pe tabloul principal: dacă trece de adversara din Kazahstan, românca se va duela cu învingătoarea dintre Jule Niemeier (Germania, 165 WTA) și Elysia Bolton (Australia, 674 WTA), în finala calificărilor.

Sorana Cîrstea și Ana Bogdan joacă direct pe tabloul principal la Brisbane

Turneul de la Auckland este dotat cu premii în valoare totală de 267.082 de dolari. Gabriela Ruse a mai jucat aici și în 2023, oprindu-se în optimile de finală.

În paralel cu turneul de la Auckland se desfășoară concursul WTA 500 de la Brisbane, cu premii în valoare de 1,73 milioane de dolari. Sorana Cîrstea (26 WTA) și Ana Bogdan (69 WTA) vor juca direct pe tabloul principal în cadrul competiției la care Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA) este favorită principală.

În prima săptămână din noul sezon se mai joacă și turneul pe echipe mixte United Cup, în orașele Perth și Sydney, unde cei mai buni jucători ai lumii, Novak Djokovic și Iga Swiatek, participă alături de echipele lor, Serbia, respectiv Polonia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania