Semne bune anul are. 2024, Jocurile Olimpice, EURO și fanii. EDITORIAL

Semne bune anul are. 2024, Jocurile Olimpice, EURO și fanii. EDITORIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anul care vine se anunță intens pe plan sportiv pentru români și România. Cronologic avem EURO 2024 și Jocurile Olimpice. Naționala e la turneul final după opt ani în care fanii s-au uitat la alții, la televizor. De la mijlocul lui iunie, suporterii îi vor încuraja pe tricolori și live. În iulie, pe 14, se termină Campionatul European și la scurt timp, pe 26, începe Olimpiada.

E „regina”, una care-și face apariția la patru ani. Aici ajung cei mai buni. Să nu uitați de ei, de atleții români, imediat după ce Edi Iordănescu și ai săi vor fi terminat Europeanul. E timp și de vacanță! Să nu-i uitați pe David, Vlad, Ancuţa, Simona, Lăcrămioara, Delvine, Cătălin, Sabrina sau Andrei. Ori, Ilie, Patricia, Florin, Ionela, Marius, Ciprian…sunt câțiva dintre cei care fac parte din delegația „tricoloră”. Sunt unii care au muncit patru ani pentru un vis și au sacrificat aproape totul pentru a ajunge aici. Pentru o medalie olimpică. Să nu uitați de ei! Au nevoie de susținere mai mult ca oricând. E timp apoi și de vacanță!

Semne bune anul are. 2024, Jocurile Olimpice, EURO și fanii

Se poate măsura succesul în medalii? Posibil! Dar, ce e în spatele lor? Culoarea și valoarea se măsoară de fapt în sacrificii. În lupta pe care ei o au cu corpul, cu mintea. Să nu uitați de ei!

Bucata aia circulară…aurie, argintie sau de bronz. De fapt, în bucata strălucitoare, ce se așterne la gât, stă tot. Sunt ani de muncă, durere și apoi împlinire.

Ce primesc? Recunoașterea de a fi cei mai buni, imnul care răsună de la înălțimea podiumului, iar în momentul acela cred că ar vrea să vadă, simtă, asculte…că nu sunt singuri. Că sunt și cei care nu se opresc la EURO 2024 și au continuat și drumul spre Paris pentru a fi alături de ei.

Deci, câte medalii?

Nu știm câte medalii vor câștiga tricolorii. Nici de care. Nu știu nici cei care conduc sportul românesc. Se încearcă o estimare și, inevitabil, apar discrepanțe.

Estimarea o fac cei din fenomen, nu eu. Nu mă credeți?

Nu cu mult timp în urmă a avut loc Forumul de evaluare a potenţialului olimpic al COSR. Aici, federațiile au anunțat că-și propun cucerirea a 13 medalii la Jocurile Olimpice. Replica a venit prompt. „Dacă mă gândesc la proiecţia federaţiilor…unde s-au estimat 13 medalii aş depăşi limita optimismului. Deci, dacă vor fi șapte aş fi fericit” a spus Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Vrem performanțe, însă…„nu ştiu ce buget vom avea, dar cu siguranţă că nu vom fi inundaţi de bani în anul olimpic”, a afirmat Elisabeta Lipă, cea care conduce ANS.

Ce știu e că ei, sportivii, au nevoie de noi. De fani, de susținere, de sprijin! Asta le putem da. Hai, România!

Jocurile Olimpice sunt celebrarea o dată la patru ani a primăverii umanității” – Pierre de Coubertin

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×