Anunț despre plecarea lui Mircea Rednic de la UTA! Finanțatorul arădenilor, mesaj public

Anunț despre plecarea lui Mircea Rednic de la UTA! Finanțatorul arădenilor, mesaj public
  • Publicat:

Alexandru Meszar a făcut un anunț public despre plecarea lui Mircea Rednic de la UTA Arad în această iarnă, după ce echipa a intrat în vacanță.

Arădenii au remizat în ultimul meci disputat în acest an calendaristic, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-o partidă considerată „acasă”, dar jucată la Cluj.

Anunț despre plecarea lui Mircea Rednic de la UTA! 

Mulțumit de felul în care s-a prezentat echipa sub comanda lui Rednic, Meszar anunță că nu ia în calcul sub nicio formă să se despartă de antrenor, alături de care va forma o „listă neagră” în următoarele zile.

După ce a renunțat deja la Roganovic, Vucenovic și Holst, UTA va mai rezilia contractele cu încă 6 sau 7 jucători, care vor fi înlocuiți.

„Pe Rednic nu îl reziliem niciodată anul acesta. Mâine avem o discuție finală cu domnul Mircea, mâine avem o discuție finală cu domnul Mircea. Lista e cristalizată, dorim să ne despărțim de 5-6-7 jucători și să aducem 3-4 în locul lor. Numărul nu este așa de mare în condițiile în care am adus 25, deci dacă rămân 18 e un procent bun.

Ei pe criterii sportive au ajuns în punctul în care să nu mai prindă lotul. Așa au avut și un fel de nemulțumire și au încercat o destabilizare pe care nu au reușit-o. Cu unii am și reziliat. Cum e Roganovic, Vucenovic, Holst. 

Suntem pregătiți și pentru veniri, lista este foarte mare. Problema este că e numeric mare, valoric în perioada asta e foarte greu. Cine are valoare nu pleacă iarna de obicei. Nu ne interesează Rotariu sau Djokovic. Urmărim mișcările, dar jucătorii aceștia nu mă interesează”, a declarat Alexandru Meszar, potrivit Fanatik.

După 21 de etape scurse din acest sezon de Superliga, UTA se află pe locul 12 în clasament, cu 24 de puncte, dar poate fi întrecută de FC Voluntari, aflată la egalitate de puncte, care are un meci în minus și o întâlnește vineri, 22 decembrie, pe Dinamo.

Meszar, mulțumit de parcursul UTA-ei

„După începutul fulminant putea să fie și alt scor. Ca și moral, dacă făceam 3-0 era  greu ca o echipă din SuperLiga să întoarcă rezultatul. Dar în final suntem mulțumiți. Vă spun de ce mă bucur pentru acest 2-2.

În ultima etapă este foarte greu să mobilizezi echipa și să fie concentrată, mai ales că sunt jucători străini care se gândesc cum pleacă, bilete de avion, vacanțe, unii au plecat direct din Cluj, unii s-au dus la București, alții au venit la Arad.

E bine că domnul Mircea a reușit să îi monteze și am abordat jocul în mod profesionist. Și în minutul 20 de așteptam să câștigăm că aveam 2-0. Dar nu doar în urma jocului de ieri. Cu toate echipele bune din campionat am făcut puncte. Am bătut FCSB, nu am pierdut cu Rapid.

Nu am pierdut cu Farul, am scos puncte cu CFR, echipa a mers bine cu cei din play-off. Chiar mă gândeam că dacă ajungeam în play-off nu am fi echipa care nu bate pe nimeni pentru că noi am luat puncte de la toate echipele”, a mai spus Alexandru Meszar, conform sursei citate.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×