Super Liga Europei este aproape să ia naștere! Ce format va avea și care este diferența fundamentală față de primul proiect. VIDEO

Super Liga Europei este aproape să ia naștere! Ce format va avea și care este diferența fundamentală față de primul proiect. VIDEO
  • Publicat:

Super Liga Europei este aproape să ia naștere, după cum s-a aflat în cursul zilei de joi, ca urmare a unei decizii anunțate de către Curtea Europeană de Justiție.

Această instanță a catalogat drept nelegale intervențiile avute de UEFA și FIFA pentru oprirea acestui proiect în 2021 și a transmis că nu este prevederi în Uniunea Europeană care să le interzică echipelor de fotbal de pe continent să participe și în alte competiții decât cele organizate de forul continental.

Super Liga Europei este aproape să ia naștere!

La scurt timp după aflarea acestei vești, subiectul a devenit de departe cel mai dezbătut și mai intens din fotbalul mondial. UEFA a ținut să emită un comunicat de presă prin care să asigure că acest noul eventual proiect nu pune cu nimic în pericol confederația europeană și buna desfășurare a competițiilor organizate de aceasta.

Pe de altă parte, Real Madrid și FC Barcelona, cluburile care și-au dorit cel mai mult înființarea noii competiții și care nu au renunțat la acest demers în ultimii 2 ani, chiar dacă părea că el este sortit eșecului, au transmis mesaje prin care, așa cum era de așteptat, și-au manifestat entuziasmul generat de verdictul dat de Curtea Europeană de Justiție.

Pe cealaltă baricadă s-au situat cluburi precum PSG, Bayern Munchen, Manchester United sau Atletico Madrid, care, deși ultimele două au fost deschise în 2021 acestui proiect, au transmis acum că nu au de gând să se alăture demersului. De asemenea, reprezentanții La Liga, prima divizie spaniolă, au catalogat inițiativa drept una „egoistă și elitistă”.

Care este diferența fundamentală față de primul proiect

Revenind, ideea principală este că sunt șanse foarte mari ca Super Liga Europeană să se fondeze în cele din urmă, iar la scurt timp după pronunțarea deciziei Curții Europene de Justiție au fost publicate și informații referitoare la formatul pe care noua competiție va urma să îl aibă.

Conceptul a fost gândit de firma A 22, cea care se află dintotdeauna în spatele acestui proiect, și explicat pe larg de către jurnaliștii britanici de la Standard.

Diferența fundamentală față de primul format, cel blocat de UEFA și FIFA în 2021, este reprezentată de faptul că acum nu va mai fi vorba despre o competiție cu circuit închis, adică la care să participe mereu aceleași echipe și la care altele câteva să primească invitații anual, ci accederea se va face în primă fază tot în baza rezultatelor obținute în campionatele interne.

Ce format ar urma să aibă noua competiție a bogaților Europei

Ulterior, cu începere de la a doua ediție, va fi vorba despre un format care să presupună promovarea și retrogradarea între cele 3 ligi, căci așa va funcționa competiția. Totuși, și atunci vor putea intra echipe noi, în baza rezultatelor de pe plan intern, însă doar în liga a treia în primă fază, în locul grupărilor care vor retrograda la finalul sezonului anterior.

Vor lua startul 64 de echipe, care vor fi împărțite în cele 3 ligi astfel: cele mai bune 16 în prima ligă (Star League), următoarele 16 în liga a doua (Gold League), iar următoarele 32 în liga a treia (Blue League).

În fiecare dintre cele trei divizii se va disputa inițial o fază a grupelor, în care fiecare echipă va disputa câte 14 meciuri, 7 pe teren propriu, 7 în deplasare.

Câștigătoarea se va decide în urma unui „triunghiular”

La finalul acestei faze, se vor califica mai departe primele 8 clasate din fiecare dintre cele 3 ligi și astfel se va genera câte un sistem eliminatoriu, cu începere din sferturile de finală, în mod evident.

La final, cele trei echipe care își vor câștiga ligile vor juca între ele în sistem „triunghiular” pentru cucerirea marelui trofeu.

Așa cum se întâmplă în prezent în competițiile organizate de UEFA, meciurile vor urma să se dispute la mijlocul săptămânii și, de asemenea, vor exista și anumite reguli de sustenabilitate financiară, asemenea celor impuse în prezent de forul de la Nyon.

Care sunt în prezent principalele obstacole din calea acestui proiect

Nu în ultimul rând, după cum susține Bernd Reichart, CEO-ul companiei A22, ar urma ca toate meciurile din această competiție să poată fi urmărite în mod gratuit, pe o platformă de streaming care își va acoperi costurile prin intervenția unor oameni de afaceri, pe care însă reprezentantul firmei nu a putut să îi numească.

De asemenea, el nu a dat nici măcar un nume de club din Europa care să fi confirmat până în prezent ca va participa la Super Liga Europei, proiect care se pregătește să fie implementat și în fotbalul feminin, cu 32 de echipe participante, împărțite în două grupe de câte 16, pe același model ca la masculin, „Star League” și Gold League.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×