Jucătorii Universităţii Craiova, deprimaţi după remiza cu Poli Iaşi. Vladimir Screciu a găsit vinovatul

Jucătorii Universităţii Craiova, deprimaţi după remiza cu Poli Iaşi. Vladimir Screciu a găsit vinovatul

Universitatea Craiova s-a despărţit de puţinii spectatori care au mai venit să o urmărească pe „Ion Oblemenco” la ultimul meci de pe teren propriu cu o remiză, 2-2 cu Poli Iaşi. Antrenorul Ivaylo Petev şi jucătorii olteni au dat vina pe arbitraj pentru semieşec, deşi prestaţia echipei a fost una modestă, aşa cum a fost şi în etapa precedentă, la Sibiu.

Universitatea Craiova a acumulat un singur punct în ultimele două runde, dar rămâne pe locul 3 în clasament, înaintea ultimei etape din 2023, în care alb-albaştrii joacă pe Cluj Arena, cu UTA.

Vladimir Screciu: „Ne pare rău că nu am reuşit să câştigăm pentru Mister”. Arbitrajul, pus la zid

Unul dintre cei doi internaţionali ai Ştiinţei, Vladimir Screciu, a atacat arbitrajul, care ar fi dezavantajat formaţia din Bănie la două faze importante. În acelaşi timp, jucătorii olteni s-au declarat dezamăgiţi pentru că n-au reuşit să-i aline suferinţa antrenorului Ivaylo Petev, care şi-a pierdut tatăl cu o zi înaintea partidei cu Poli Iaşi, dar a ales să rămână alături de echipă.

„Nu-mi găsesc cuvintele, este frustrant să pierzi două puncte în această manieră, ar trebui să se întâmple ceva, mi s-au părut două faze extrem de controversate, mai ales la penalty-ul dat la Creţu, iniţial am văzut că tuşierul a luat decizia, centralul s-a luat după el, dar avem VAR şi de ce nu s-a verificat? La golul lui Markovic nu înţeleg cum s-a dat ofsaid, poate că Ivan a influenţat jocul, dar nu cred…

Cel mai rău este că nu am reuşit să câştigăm, este un egal ca o înfrângere, toată lumea era cu capul jos în vestiar. Parcă am pierdut uşor influenţa asupra jocului. Ne pare rău că nu am reuşit să câştigăm pentru Mister, este ceva dureros, mai ales că a avut tăria de caracter să rămână alături de echipă, tot respectul pentru el. Trebuie să ne concentrăm mult mai bine la meciul cu UTA şi să ne întoarcem cu cele trei puncte. Sper să fie un an mai bun 2024, să fiu sănătos şi să-mi văd de treabă”, a declarat Vladimir Screciu.

Ionuţ Stancu: „Am primit două goluri din două faze penibile”

Antrenorul secund al Universităţii Craiova, Ionuţ Stancu, a acuzat şi el arbitrajul, dar şi ghinionul pentru rezultatul din meciul cu Poli Iaşi.

„A fost o săptămână foarte grea pentru noi, care nu s-a terminat cum ne-am dorit. Am avut mari aşteptări şi băieţii au dat dovadă de mare caracter, au făcut o primă repriză perfectă din punctul meu de vedere, dar am primit două goluri din două faze penibile, din două greşeli. Am revăzut faza penalty-ului şi a fost uşor acordat. Ne pare rău, am avut gol anulat şi sper ca din tot ce a fost rău să rămânem cu lucrurile pozitive, cu atitudinea jucătorilor, să mergem mai departe şi să câştigăm meciuri. Lumea din Craiova are încredere în ceea ce se întâmplă aici şi sperăm să fim câştigători la finalul campionatului, pentru că avem calitatea de a face acest lucru.

Atmosfera a fost OK la pauză, dar când primeşti un penalty aşa de uşor lucrurile se debusolează. Ei au avut două ocazii şi au dat două goluri. Trebuie să dăm dovadă de maturitate, de echilibru şi să ne îndeplinim obiectivele cu brio. Prima repriză a fost perfectă, a doua repriză n-am avut noroc. Lucrurile au fost împotriva noastră, puteam să ne desprindem, dar asta este istoria jocului. Toţi am fost alături de Ivaylo Petev, ştim ce simte, încercăm să-l sprijinim să treacă peste acest moment greu, băieţii au dorit să-i dedice această victorie, a fost o reacţie firească, eu simt că suntem o familie unită. Antrenorul este tot timpul alături de noi”, a declarat Ionuţ Stancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro