Când o să vină, de fapt, verdictul pentru Simona Halep, după audierea de la TAS! Procedura e anevoioasă și vestea deloc bună

Când o să vină, de fapt, verdictul pentru Simona Halep, după audierea de la TAS! Procedura e anevoioasă și vestea deloc bună
  • Publicat:

Simona Halep, jucătoarea care a primit o suspendare de patru ani, va fi audiată de TAS în perioada 7-9 februarie 2024.

Totuși, românca nu știe încă data exactă când va primi verdictul în legătură cu cazul său de dopaj, iar procesul ar putea dura mai mult decât credea.

Când o să vină, de fapt, verdictul pentru Simona Halep, după audierea de la TAS! Procedura e anevoioasă și vestea deloc bună

În contextul în care dosarul are în jur de 8.000 de pagini, Adrian Marcu a anunțat că Simona Halep va mai avea mult de așteptat până va afla verdictul de la TAS.

Vicepreședintele Federației Române de Tenis speră ca „Simo” să primească vești bune pentru a putea reveni cât mai repede pe teren.

„Eu îmi doresc și îi doresc să i se spună că poate să joace, că a fost o contaminare sau că nivelul de substanță era foarte mic și nu putea fi considerat doping.

Problema e că nu o să asistăm în februarie (n.r. – la un verdict). Dacă stai să te uiți, rezultatele după audieri au venit la cinci-șase luni.

Până vine verdictul sunt întâi audierile, tu vii cu nu știu ce… Din câte am înțeles, dosarul avea 8.000 de pagini. Cineva trebuie să le citească, nu e chiar așa ușor. Cred că o să dureze ceva, dar să sperăm că o să iasă bine”, a afirmat Marcu pentru GSP.

Simona Halep rămâne optimistă: „Nu au găsit niciodată nimic în neregulă în sângele meu. Cu aceste lucruri o să merg la TAS”

Simona Halep speră ca audierile la TAS să-i aducă un verdict favorabil care să-i scurteze pedeapsa.

„Este foarte clar că a fost o contaminare, nu a fost intenționat. Cu trei zile înainte de rezultatul pozitiv la proba de urină, am avut rezultate negative la probele de sânge și urină.

Așa că mi s-a spus la început, că este o cantitate extrem de mică din această substanță interzisă, iar în acele trei zile nu aș fi putut să mă dopez.

Sunt două lucruri: contaminarea – cred că este un argument foarte puternic pentru mine, iar al doilea, probele de sânge. Am făcut foarte multe analize și toate au fost negative.

Așa că nu au găsit niciodată nimic în neregulă în sângele meu. Cu aceste lucruri o să merg la TAS

Fanii care mă sprijină necondiționat înseamnă foarte mult pentru mine. Este extraordinar să-i văd pe oameni. Chiar dacă eu trec prin cel mai greu moment din viața mea, ca sportiv, știu că sunt curată.

Am primit mii de mesaje, mesaje bune, iar cel mai important lucru este că niciodată nimeni nu mi-a spus ceva negativ, a spus Simona Halep, într-un interviu acordat pentru Euronews.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×