Acasa » Fotbal Intern » Ce a fost Dinamo și ce a ajuns. Patronul din Superliga care consideră că e inacceptabil dacă nu ia trei puncte în fața „câinilor”: „Dacă nici pe răniții ăștia, care sunt ca și noi, nu îi batem, trag obloanele la club”. SPECIAL

Ce a fost Dinamo și ce a ajuns. Patronul din Superliga care consideră că e inacceptabil dacă nu ia trei puncte în fața „câinilor”: „Dacă nici pe răniții ăștia, care sunt ca și noi, nu îi batem, trag obloanele la club”. SPECIAL

Daniel Vlad
Ce a fost Dinamo și ce a ajuns. Patronul din Superliga care consideră că e inacceptabil dacă nu ia trei puncte în fața „câinilor”: „Dacă nici pe răniții ăștia, care sunt ca și noi, nu îi batem, trag obloanele la club”. SPECIAL

Valeriu Iftime a spus pentru ProSport că victoria cu Dinamo este obligatorie și este singurul lucru care le-ar mai permite jucătorilor să se mai gândească la salvarea de la retrogradare.

Pe 18 decembrie de la ora 20:00, FC Botoșani – Dinamo se vor întâlni în meciul dintre ultimele două echipe situate în clasamentul Superligii.

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a vorbit pentru ProSport despre acest meci și a declarat că în cazul în care nici cu Dinamo, formația sa nu va câștiga trei puncte atunci moldovenii se pot considera ca și retrogradați.

„Dacă nu batem pe Dinamo, atunci puteți să ne spuneți să tragem obloanele încă de acum!”

Valeriu Iftime a  precizat în dialogul cu ProSport: Eu sunt convins că 90 la sută dintre oamenii din fotbalul românesc ne consideră încă de acum ca și retrogradați. Dar, eu vă zică că dacă noi nu vom câștiga cu Dinamo, meciul ăsta al răniților, că ăsta e meciul răniților, atunci 99, 999999 la sută puteți să ne spuneți să tragem obloanele că jucăm degeaba.

Etapă de etapă tot încerc să găsesc ba una, ba alta. Dar acum chiar că e meciul decisiv pentru mentalul nostru. Noi nu am bătut pe nimeni, iar dacă nu batem pe Dinamo, atunci pe cine să mai batem și noi? Pe cine vreți să batem, dacă nu pe echipa care este peste noi cu un punct? Și cred că tot așa gândesc și cei de la Dinamo despre noi.

Dacă nici pe noi nu ne bat, atunci pe cine să bată Dinamo în prima ligă? Meciul ăsta este meciul pe care trebuie să îl câștigăm neapărat. Eu nu pot să cred că am ajuns de la cupe europene la ciuca bătăilor în prima ligă. Nu pot să cred așa ceva. Că e vorba de antrenor, că e de jucători, că e una sau că el alta, nu mai contează. Dar este incredibil când mă uit și văd tot ce s-a întâmplat cu noi din vară și până acum”, a spus Iftime.

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro