Simona Halep, prima reacție după ce TAS a anunțat data la care va avea loc procesul: „Mă bucur că am posibilitatea de a-mi demonstra nevinovăția!” VIDEO

Alexandru Tăcină

Simona Halep (32 de ani) a transmis un mesaj, marți, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a fixat termenul de judecată al apelului înaintat de româncă împotriva suspendării de patru ani.

Simona Halep se declară bucuroasă că va avea șansa să își „demonstreze nevinovăția” în perioada 7-9 februarie 2024, în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Halep și-a anunțat fanii, prin intermediul unui mesaj video, că va merge la TAS cu speranța că va obține o reducere considerabilă a pedepsei primite în cazul de dopaj. Ea a fost găsită vinovată de două încălcări ale programului anti-doping.

Simona Halep, reacție optimistă după ce TAS a anunțat data la care va avea loc procesul

În ziua în care TAS a publicat pe site-ul oficial data la care va avea loc procesul Simonei Halep, românca a declarat: Curtea de Arbitraj pentru Sport a decis ca audierile în cazul meu să fie între 7 și 9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a-mi demonstra nevinovăția în fața unui tribunal independent. Mulțumesc!”, a fost mesajul pe care Simo” l-a transmis de la Paris.

Tot marți, Simona Halep a participat la o ședință foto, îmbrăcată în echipament Nike: Go, Simona! Orașul luminilor”, a scris sportiva în descrierea fotografiilor. Campioana din Constanța este extrem de optimistă, în ciuda faptului că a primit o suspendară uriașă de patru ani la tribunalul Sport Resolutions de la Londra.

Lupta cu Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) continuă la TAS! Chestionată de ProSport în legătură cu procesul Simonei Halep, ITIA a răspuns: Pentru a asigura un proces corect, nu facem niciun comentariu cu privire la acest caz, până la audierea apelului”.

Cum a comentat CTP decizia luată de TAS vizavi de cazul Halep

De asemeena, cunoscutul jurnalist și comentator de tenis Cristian Tudor Popescu a reacționat după decizia celor de la TAS: „Tot ce pot să spun este că e mult mai devreme decât mă așteptam să fie. Nu pot spune că e sau nu în avantajul ei.

Cu siguranță, însă, că șansele ca pedeapsa să fie anulată sunt foarte, foarte mici. Și chiar și o suspendare de doi ani este una foarte mare, iar șansele ca ea să mai revină unde a fost sunt minime”, a declarat Cristian Tudor Popescu, pentru ProSport.

Simona Halep va rata participarea la Australian Open pentru al doilea an consecutiv: „Între 7 și 9 februarie s-a stabilit data? Nu se punea oricum problema de Australian Open”, a adăugat CTP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro