Dan Nistor nu a vrut să plece de la Dinamo! Cum a fost convins să semneze cu Universitatea Craiova: „Când am văzut ce era în pungă m-am speriat! Parcă eram Maradona”. VIDEO

Bogdan SavinMihnea Ștefan

Florin Prunea a dezvăluit, în direct la ProSport Live, că Dan Nistor nu voia să plece de la Dinamo, dar problemele financiare ale echipei l-au determinat pe mijlocaș să accepte oferta celor de la Universitatea Craiova.

Mai precis, modul în care a fost primit de oficialii clubului din Bănie, la care se adaugă bonusul uriaș pe care i l-a oferit Mihai Rotaru la semnătură.

Cum a plecat Dan Nistor de la Dinamo la Craiova! Primit ca un star și bani la semnătură: „Mult «cașcaval»”

Dan Nistor a fost căpitanul lui Dinamo, dar a plecat în 2020 la Universitatea Craiova. Mijlocașul era la roș-albi din 2016, dar a petrecut uns curt interval și la CFR Cluj, în 2017.

El a mai jucat la Curtea de Argeş, Muscelul Câmpulung, Dacia Mioveni, Pandurii Târgu Jiu şi Evian, înainte de a semna cu oltenii.

De la începutul acestui an e la U Cluj și, la 35 de ani, e cotat la 650.000 de euro, potrivit transfermarkt.com.

„Îți spun eu cum a fost cu Nistor, nu a vrut să plece, eu eram la Dinamo, am încercat să-l oprim, a plecat și pe o sumă infimă. Finanțatorul oprise finanțarea la echipă după începutul dezastruos de campionat…Înainte de meciul de la Turnu Severin cu Craiova, de fapt după meci a plecat, și de atunci totul s-a rupt la Dinamo.

El nu a vrut să plece. S-a dus la Craiova, m-a sunat și mi-a spus: «Cum m-au primit oamenii ăștia nu m-a primit nimeni. Parcă eram Maradona, m-au primit extraordinar, 12 oameni, m-au invitat la masă, patronul echipei, Rotaru, erau toți, Cârțu, și când am văzut ce era într-o pungă m-am speriat».

Dar el nu vrut să plece, îți spun sută la sută. Mult la semnătură, mult «cașcaval», da. După două – trei zile zicea: «Am trecut degeaba prin viața asta, am ajuns și eu acum la un club». Că el s-a mai chinuit, și pe la Tg. Jiu, a avut neșansa să joace la un nivel bun, dar la nivel financiar s-a ales cu foarte puțin”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

  • Contractul lui Dan Nistor cu U Cluj expiră în vara lui 2025
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]