Tottenham forțează transferul lui Radu Drăgușin. Anunțul presei din Anglia

Redactor:
Robert Vișan
Tottenham forțează transferul lui Radu Drăgușin. Anunțul presei din Anglia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 21 de ani de la Genoa, ar putea ajunge în Premier League, la Tottenham.

Presa din Anglia a anunțat interesul celor de la Tottenham pentru internaționalul român.

Radu Drăgușin ar putea ajunge în Premier League, la Tottehnam

Cotat la zece milioane de euro de către Transfermarkt, Radu Drăgușin mai are contract cu Genoa până în 2027, dar se vorbește intens despre o posibilă plecare a românului.

5,5 milioane de euro a plătit Genoa către Juventus în vara acestui an în schimbul lui Radu Drăgușin.

Acum, Tottehnam ar fi interesată să îl achiziționeze pe Radu Drăgușin de la gruparea italiană.

„Clubul din nordul Londrei este dornic să-și întărească apărarea, iar scouterii au identificat țintele de top.

Drăgușin, care se află în prezent la clubul din Serie A Genoa, a atras atenția scouterilor de la Tottenham prin evoluțiile sale impunătoare. El mai are contract cu grifonii până în 2027, iar interesul celor de la Spurs este unul real”, a notat publicația footballtransfers.com.

Cum i-a cucerit Radu Drăgușin pe italieni

Radu Drăgușin a avut evoluții bune în tricoul lui Genoa, dar i-a impresionat pe fanii italieni și prin felul său de a fi.

„Joc toate meciurile și vin dintr-un campionat în care am jucat mult. Am câștigat multă experiență și am devenit mai puternic, dar mai am multe de demonstrat”, a spus Radu Drăgușin, în toamna acestui an.

Fundașul român a jucat în 15 meciuri pentru Genoa în acest sezon din Serie A, reușind să înscrie și un gol în campionat. În stagiunea precedentă, a bifat 38 de apariții în Serie B și a înscris patru goluri, punând astfel umărul serios la promovarea echipei.

Radu Drăgușin merge la EURO 2024

Radu Drăgușin a fost om de bază în echipa lui Edi Iordănescu și a pus umărul la calificarea la Campionatul European din 2024.

La turneul final, România va face parte dintr-o grupă cu Belgia, Slovacia și câştigătoarea play-off-ului B.

Radu Drăgușin este convins că tricolorii pot face o figură frumoasă la EURO 2024.

„O grupă care ne dă speranțe mari, o să mergem în Germania foarte încrezători și doar cu gândul de a trece mai departe de faza grupelor. Este Campionatul European, sunt prezente cele mai bune echipe din Europa! Orice se poate întâmpla, iar eu am încredere că împreună o să obținem rezultatele pe care noi ni le dorim!” a spus Radu Drăgușin, potrivit FRF.ro.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
VERDICT FINAL pentru Simona Halep: NU mai are nevoie să mai aibă niciun clasament
VERDICT FINAL pentru Simona Halep: NU mai are nevoie să mai aibă niciun clasament
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×