Decizia WTA care împarte lumea tenisului în două: „Au furat-o!” Cine a fost desemnată jucătoarea anului 2023

Decizia WTA care împarte lumea tenisului în două: „Au furat-o!
  • Publicat:

Asociația Tenisului Feminin (WTA) a anunțat jucătoarea anului 2023! Iga Swiatek (Polonia) a câștigat pentru al doilea an consecutiv prestigioasa distincție acordată de forul mondial, în urma voturilor exprimate de reprezentanții mass-media.

Iga Swiatek a fost desemnată jucătoarea anului, spre dezamăgirea fanilor Arynei Sabalenka! Bielorusa a detronat-o pe Swiatek din fotoliul de lider mondial în luna septembrie, dar poloneza a revenit pe locul 1 WTA după ce a triumfat la Turneul Campioanelor.

Swiatek a cucerit un singur turneu de Grand Slam în 2023, Roland Garros, adjudecându-și alte cinci trofee la Doha, Stuttgart, Varșovia, Beijing și Turneul Campioanelor.

Iga Swiatek a fost desemnată jucătoarea anului în WTA, iar decizia împarte lumea tenisului în două

WTA a anunțat că premiul pentru „Jucătoarea Anului” îi revine Igăi Swiatek: „Liderul WTA Iga Swiatek a fost votată jucătoarea anului pentru al doilea sezon consecutiv. Ea deține recordul sezonului, cu șase titluri câștigate”.

Decizia i-a nemulțumit pe fanii rivalei, care au răbufnit pe Twitter: „Aryna a fost furată!”, au comentat susținătorii Sabalekăi după anunțul făcut luni de WTA.

Sportivele nominalizate pentru titlul de „Jucătoarea anului” au fost: Iga Swiatek, Aryna Sabalenka – triumfătoare la Australian Open, Coco Gauff – campioana de la US Open, Jessica Pegula, Elena Rybakina și Marketa Vondrousova – câștigătoarea turneului de la Wimbledon.

Simona Halep a fost declarată și ea jucătoarea anului, în 2018

Simona Halep a câștigat o singură dată premiul pentru jucătoarea anului, în 2018, atunci când a cucerit primul trofeu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros.

De la Serena Williams încoace, nicio altă jucătoare nu mai obținuse această distincție în doi ani consecutivi. Campioana americană se poate lăuda însă cu o performanță fantastică, fiind desemnată jucătoarea anului de patru ori la rând, în perioada 2012-2015.

Hegemonia Serenei a fost întreruptă de Angelique Kerber – jucătoarea anului 2016, apoi Garbine Muguruza (2017), Simona Halep (2018), Ashleigh Barty (2019), Sofia Kenin (2020), Ashleigh Barty (2021) și Iga Swiatek (2022) au primit titlul respectiv.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×