Americanii din MLS pun banii pe masă pentru vedetele din Superliga! Suma importantă de bani care se poate încasa pe jucătorul care visează să joace la Real Madrid. EXCLUSIV

Americanii din MLS pun banii pe masă pentru vedetele din Superliga! Suma importantă de bani care se poate încasa pe jucătorul care visează să joace la Real Madrid. EXCLUSIV
  • Publicat:

Americanii din MLS vânează tot mai mulți jucători din Superliga, iar un jucător al Petrolului este și el aproape să joace în America. Afacerea ar urma să se facă în următoarea perioadă de mercato, din informațiile ProSport.

Petrolul ar urma să primească 700.000 de euro pentru Seniko Doua, pe care l-a adus în Superliga în urmă cu aproape un an, de la formația SO Armee.

Petrolul, gata să-l vând pe Seniko Doua în MLS! Câți bani ar urma să încaseze clubul din Superliga

După ce Enes Sali a ajuns la Dallas, încă un club din Superliga se pregătește să transfere un jucător tânăr în MLS.

Deși a devenit titular indiscutabil la Ploiești, Seniko Doua este aproape să facă și el pasul în MLS, în condițiile în care Petrolul încearcă să facă rost de bani în următoarea perioadă. Negocierile sunt în toi cu un club din Statele Unite, iar mutarea se poate realiza pentru suma de 700.000 de euro, după cum a aflat ProSport.

Despre transferul lui Seniko Doua în Major League Soccer a scris și GSP.

„Sunt negocieri avansate cu un club din MLS, dar totul se va decide în perioada de mercato. Petrolul ar urma să obțină 700.000 de euro pentru Seniko Doua”, susțin sursele ProSport.

Seniko Doua visează să joace la Real Madrid: „E cel mai mare club din lume!”

Ivorianul mărturisea că vrea să joace la Real Madrid, fiind convins că poate să prindă un transfer important dacă se va descurca bine în tricoul Petrolului.

Pe teren 90 de minute în meciul pierdut de Petrolul cu Farul, scor 1-3, Seniko Doua are o cotă de piață de 350.000 de euro, conform Transfermarkt.

„Îmi place Real Madrid, e cel mai mare club din lume. De ce să nu ajung acolo? Dacă voi juca bine la Petrolul, pot ajunge la unul dintre marile cluburi europene. Publicul din Ploiești îmi oferă bucuria de a juca fotbal pentru ca atunci când vezi că atâția oameni te încurajează, te încurajează, devii mult mai motivat. Eu iubesc acest lucru, îmi place să joc în fața unui public numeros. Sunt mulți fotbaliști din Coasta de Fildeș la marile cluburi europene. Am o mulțime de amici printre ei, dar sunt mai apropiat de David Fofana și de Jean N’Guessan. Suntem toți de aceeași vârstă”, spunea fundașul, conform playsport.ro.

  • 17 meciuri a strâns Seniko Doua în această ediție de Superliga, fără să marcheze vreun gol pentru Petrolul
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×