FCSB, ca Roma și Inter pentru Mandorlini! Milan și Juventus nu se pot lăuda cu asta

FCSB, ca Roma și Inter pentru Mandorlini! Milan și Juventus nu se pot lăuda cu asta
  • Publicat:

FCSB este una dintre puținele echipe pe care Andrea Mandorlini nu a învins-o în cariera de antrenor. Italianul are doar două partide în care i-a avut pe „roș-albaștri” adversari. Ultima s-a consumat în turul campionatului, când CFR a pierdut pe „Arena Națională”. Precedenta confruntare dintre Mandorlini și FCSB a fost în 2010, când meciul din Gruia s-a terminat 1-1.

În Serie A, AS Roma și Inter sunt echipe pe care Mandorlini nu le-a învins ca antrenor. Italianul se poate lăuda însă cu victorii contra lui AC Milan și Juventus. „E foarte important să facem un rezultat bun. Dacă vom câștiga ne apropiem de ei, pentru că sunt în față. Vom face totul pentru a încerca să câștigăm această partidă. Aștept meciul, pentru că este unul important”, a spus Mandorlini, înainte de duelul de astăzi.

„Cred că au două rezultate din trei”

FCSB vine după eliminarea din Cupa României. Antrenorul italian spune că tocmai acea eliminare constituie principalul pericol pentru CFR: „Pericolul major este probabil deziluzia, supărarea pentru că au fost eliminați din Cupa României și vor fi motivați. Cred că au două rezultate din trei, iar noi vom face totul pentru a câștiga partida. Au calitate tehnică, jucători importanți și este o echipă care e în fruntea clasamentului de mult timp”, crede Mandorlini.

Sunt 5 puncte distanță între FCSB și CFR. Italianul de pe banca clujenilor simte că este un moment important: „A fost mereu un derby. Cu siguranță este un derby și cred că și un derby de titlu, pentru că ei sunt în față și noi suntem aproape. Sunt 4 echipe care acum sunt în față. Se poate spune că este un derby important pentru campionat, cu siguranță. Un meci între două echipe care luptă să câștige campionatul”.

Sebastian Colțescu va conduce partida dintre CFR Cluj și FCSB!

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×