Nelu Varga bagă 2,5 milioane de euro în CFR Cluj pentru titlu! Anunțul e făcut chiar de afacerist: „Din contul meu personal”

Nelu Varga bagă 2,5 milioane de euro în CFR Cluj pentru titlu! Anunțul e făcut chiar de afacerist: „Din contul meu personal”
  • Publicat:

CFR Cluj se află la cinci puncte în spatele rivalei FCSB, cea care ocupă primul loc în clasamentul Superligii, însă Nelu Varga le declară război rivalelor din campionat.

Chiar dacă CFR Cluj se află la cinci puncte în spatele lui FCSB și este la egalitate cu Universitatea Craiova, Nelu Varga a decis să bage mâna adânc în buzunar pentru a-și distruge adversarii din Superliga.

Nelu Varga sparge banca pentru ca CFR Cluj să câștige titlul în sezonul 2023-2024

După ce CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României Betano și se va duela cu Corvinul Hunedoara pentru un loc în semifinale, Nelu Varga a făcut un anunț extrem de bun pentru fanii echipei din Gruia.

Nelu Varga a anunțat că va investi 2,5 milioane de euro până la finalul anului 2023, astfel că formația din Gruia își va achita toate datoriile stringente.

„Până la 31 decembrie voi mai face o infuzie din contul meu personal de 2,5 milioane de euro în club. Avem nevoie să fim cu toate datoriile la zi, cu toate salariile. Știți povestea, suntem monitorizați.

Vreau ca CFR Cluj să fie un club sănătos, puternic, curat și să atacăm în forță titlul după un mercato reușit cu multe transferuri. Ne dorim titlul și sunt convins că putem să-l câștigăm.

Bineînțeles, nu sunt bani puțini, mai ales în această perioadă, dar nu-i problemă. Am forța necesară să susțin CFR-ul. Am forța necesară să duc acest club înapoi la performanță, adică la locul 1. Vreau să fim la virgulă cu tot până la 31 decembrie”, a anunțat Nelu Varga, la Fanatik.

CFR Cluj, la cinci puncte în spatele liderului FCSB

CFR Cluj se află pe locul doi în clasamentul din Superliga, cu 32 de puncte, la cinci în spatele celor de la FCSB și la egalitate cu Universitatea Craiova.

În cele 18 etape jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga, CFR Cluj a bifat nouă victorii, cinci rezultate de egalitate și patru înfrângeri, iar golaverajul echipei este de 31 de goluri date și 18 primite.

Pentru CFR Cluj urmează derby-ul cu FCSB din etapa a 19-a din Superliga, duminică, 10 decembrie, ora 20.00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, iar partida va fi Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.

Dacă CFR Cluj o va învinge pe FCSB în runda a 19-a, atunci trupa condusă de Andrea Mandorlini se va apropia la doar două puncte de primul loc.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×