Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Negocierile dintre foștii patroni ai Rapidului, la un pas să sfârșească într-o luptă sângeroasă. „Bocciu a sărit să-l bată! Ne-a cerut 4 milioane de euro”

Negocierile dintre foștii patroni ai Rapidului, la un pas să sfârșească într-o luptă sângeroasă. „Bocciu a sărit să-l bată! Ne-a cerut 4 milioane de euro”

Negocierile dintre foștii patroni ai Rapidului, la un pas să sfârșească într-o luptă sângeroasă. „Bocciu a sărit să-l bată! Ne-a cerut 4 milioane de euro”

Negocierile dintre foștii patroni ai Rapidului au fost la un pas să se sfârșească într-o luptă sângeroasă.

În prezent, formația de lângă Podul Grant este patronată de Dan Șucu și visează chiar la titlul de campioană, însă giuleștenii au trecut prin clipe foarte grele după ce George Copos a părăsit corabia.

Echipa a trecut din mână în mână pe la mai mulți oameni de afaceri, iar în cele din urmă s-a ajuns la dispariție, fiind nevoită o reîntoarcere în elită pornită din eșaloanele inferioare.

Negocierile dintre foștii patroni ai Rapidului, Valerii Moraru și Nicolae Cristescu, la un pas să sfârșească într-o luptă sângeroasă

Clubul a ajuns, înainte de dispariție, pe mâinile lui Valerii Moraru, cel care îl preluase de la Nicolae Cristescu. Cel din urmă a dorit să răscumpere pachetul majoritar de acțiuni când a văzut că toată activitatea o ia la vale, însă a fost șocat să audă că i se cer nu mai puțin de 4 milioane de euro în schimbul acestuia.

Liderul galeriei, „Bocciu”, a participat la discuții și a fost la un pas să îl bată pe omul de afaceri din Republica Moldova.

Valerii Moraru ar fi avut o atitudine zeflemitoare în timpul acestor negocieri, cerându-i lui Nicolae Cristescu cele patru milioane de euro în timp de râdea.

Nicolae Cristescu a rememorat momentul în care Bocciu a fost la un pas să îl bată pe Valerii Moraru

Nicolae Cristescu a dezvăluit cum a decurs discuția cu Valerii Moraru pentru recuperarea clubului Rapid.

„După ce a retrogradat în primul an Moraru și a băgat în faliment, am încercat o renegociere cu el. Era în prag de desființare, să dispară efectiv.

I-am zis: «Măi, Morarule, ți-am lăsat atâția bani în cont. N-ai investit nimic. Îți ajungeau banii ăia măcar să salvezi Rapidul. Fă-ne o ofertă». L-am luat pe Bocciu, la o discuție cu niște lideri importanți din galerie. Am zis hai să negociem, am negociat la mine la han. Ce crezi? Ne-a cerut 4 milioane de euro.

Am rămas șocați, mă uitam la finul meu, la Bocciu, ce e cu ăsta a luat-o razna. Ce ai, te strâng pantofii, râzi ca nebunul. Cerea 4 milioane și râdea. Ăsta a rămas șocat și Bocciu. Am zis ți-am dat o echipă în prima ligă, tu o lași în liga a 4-a. A sărit Bocciu pe el să-l bată, i-am zis lasă-l în pace că ne facem probleme.

N-ai cum frate, eu îți las în prima ligă, tu îmi ceri în liga a 4-a, pas de desființare, 4 milioane de euro? Îți dai seama cât de nebun. Pentru asta cred că a luat-o, credea că face o mare afacere. Până la urmă s-a scos la licitație, Rapidul a promovat susținut și de primărie pe atunci”, a spus Nicolae Cristescu, potrivit Fanatik.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro