Andrei Nicolescu anunță schimbări radicale la Dinamo: „Asta înseamnă inclusiv partea de transferuri”. VIDEO

Redactor:
Robert Vișan
  • Publicat:

Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre viitorul echipei din „Ștefan cel Mare” cu noul antrenor, Zeljko Kopic, în urma eșecului cu Sepsi.

Meciul dintre Sepsi și Dinamo s-a disputat luni seară, la Sfântu Gheorghe, în cadrul etapei cu numărul 18 din Superliga și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1, după golurile marcate de către Marius Ștefănescu în minutele 11, respectiv 30.

Andrei Nicolescu anunță transferuri în masă la Dinamo

După această partidă, Andrei Nicolescu a avut o reacție fără precedent la adresa arbitrajului, iar acum, la rece, oficialul anunță schimbări radicale la Dinamo.

Acesta se bazează pe inspirația noului antrenor, Zeljko Kopic, și îi dă mână liberă în ceea ce privește transferurile din această iarnă.

„Mizăm foarte mult pe experiența lui (n.r. a noului antrenor) ca măsurile și schimbările pe care le facem să fie cele care trebuie pentru ca Dinamo să arate din ianuarie, după perioada de cantonament, altfel. Asta înseamnă inclusiv partea de transferuri.

(n.r. își permite Dinamo?) Astea sunt niște chestiuni interne și credeți-ne le vom rezolva. Cum am rezolvat totul până acum, deși de fiecare dată când s-a ivit câte o mică problemă la Dinamo ni s-a cântat prohodul și nouă celor care suntem la cârma acestui club mare ni s-a aruncat în față că nu rezolvăm nimic. Totuși, pe toate le-am rezolvat, bucată cu bucată, și o vom rezolva și pe aceasta”, a spus Andrei Nicolescu, la ProSport Live.

Ce a spus Zeljko Kopic, după Sepsi – Dinamo 2-1

Zeljko Kopic, noul antrenor al lui Dinamo, s-a arătat încrezător în ceea ce privește viitorul echipei sale.

„Am făcut schimbări la pauză, a fost mai bine în repriza a doua. O să ajungem să jucăm ca în repriza a doua. De la jucătorii mei aștept un singur lucru: să înțeleagă ce este Dinamo și să facă tot ceea ce pot ca să iasă din această situație. Nu pot să vorbesc despre arbitraj. Sper ca cei care analizează acest meci să analizeze și această situație. Problema actuală este una mentală. Nu este ușor să convingi jucătorii că au valoare, trebuie să aibă încredere după o serie de rezultate slabe. Sunt convins că putem juca un fotbal bun.

Pentru joi (n.r. meciul din Cupa României), vom vedea atunci cum stăm cu jucătorii, cu starea lor de spirit și vom vedea cum vom aborda”, a spus și Zeljko Kopic, noul antrenor al lui Dinamo, la flash-interviul de după meci.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online