Poli Iași are în față un meci crucial, cu UTA! Oficialii echipei moldave ies la atac: „Nu dă bine nici ca imagine”

Poli Iași are în față un meci crucial, cu UTA! Oficialii echipei moldave ies la atac: „Nu dă bine nici ca imagine”
Poli Iași are în față un meci crucial, cu UTA și moldovenii amenință

Poli Iași a întrerupt, vineri, seria rezultatelor pozitive, cu un eșec suferit chiar pe teren propriu cu campioana Farul Constanța. Trupa lui Gheorghe Hagi s-a impus în Copou cu 3-2, după ce a avut un avans de trei goluri la pauză și a tremurat în repriza secundă pentru victorie.

După acest eșec, Poli a coborât pe locul 13 în clasament, cu 19 de puncte și este într-o situație extrem de dificilă. Ieșenii sunt obligați să câștige meciul de vineri, din etapa a 19-a, cu UTA Arad, pentru a nu-și complica și mai mult situația, mai cu seamă că în ultimele două etape din acest an va juca cu primele două clasate, Craiova – în deplasare și FCSB – pe teren propriu.

Președintele clubului ieșean, Cornel Șfaițer, a subliniat importanța victoriei în meciul cu UTA, din Copou, astfel încât Poli să scape de poziția „urâtă” din clasament.

„Ar fi neliniște pentru noi toți dacă nu batem UTA”

„Suntem într-o situație destul de grea și avem mare nevoie de puncte. Urmează meciul cu UTA, pe care trebuie să-l câștigăm. Sper să avem o abordare bună și să luăm cele trei puncte, mai cu seamă că în tur am fost învinși pe nedrept. Ar fi neliniște pentru noi toți dacă nu batem UTA. Nu dă bine nici ca imagine. E urâtă poziția pe care suntem acum, nu e confortabil pentru noi. Nu am avut o exprimare meci de meci la fel, de aceea suntem în poziția pe care suntem. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să credem în noi. Am arătat în multe jocuri că putem obține rezultate”, a declarat pentru ProSport președintele Cornel Șfaițer, care a subliniat că actualul sezon este unul ciudat, cu multe rezultate puțin scontate în ambele zone ale ierarhiei: „E cel mai ciudat campionat de când sunt eu la Liga 1. E foarte strâns și sus, în lupta pentru titlu, dar și în partea inferioară. Uitați-vă cu puncte pierd echipele care trag la titlu. La play-out la fel. Orice meci e important. Poți să pierzi cu oricine, dar poți să și câștigi cu oricine. Iar eu spun că jocul echipei ne dă speranțe că putem lua punct sau puncte cu oricine din față, chiar și cu Craiova sau FCSB, dovadă că am remizat în urmă cu două etape cu fosta campioană CFR Cluj și am fost aproape de remiză cu actuala campioană”.

„A fost viciere de rezultat cu Farul”

Președintele Iașiului s-a referit și la meciul pierdut pe teren propriu cu Farul, din care nu a înțeles două aspecte. Primul, legat de echipa sa, iar al doilea, legat de arbitraj, invocând o fază care a decis, practic, rezultatul final.

„Am văzut o repriză foarte, foarte slabă din partea noastră, cea mai slabă după acel 1-3 din Liga 2 cu Ripensia, când la fel am fost conduși la pauză cu 3-0. Am fost o echipă palidă, fără vlagă în prima parte, dar în a doua am jucat fotbal. Din păcate, după acea eroare gravă de arbitraj echipa s-a tăiat. Clar că a fost viciere de rezultat la acea eroare, când nu ni s-a dat un penalty clar. Toți analiștii și experții în arbitraj au considerat că a fost penalty clar pentru Politehnica Iași, nu mai încape discuție. Dar a trecut meciul, nu mai putem face nimic, nu mai putem întoarce rezultatul acum. Sperăm să nu se mai întâmple astfel de erori pe viitor”, a punctat Cornel Șfaițer.

„Cred în echipa națională”

Pe de altă parte, oficialul ieșean, un apropiat al echipei naționale, consideră că tricolorii au o șansă bună de a trece de faza grupelor la EURO: „Sorții au fost de partea noastră. Avem o grupă care ne dă speranțe, asta e cel mai important. Trebuie să credem că putem face jocuri bune la EURO. Eu cred în echipa națională, cred în calificarea din grupe și îmi doresc să fiu acolo alături de tricolori, la Campionatul European”.

România va juca în grupe la turneul final al Campionatului European de anul viitor cu Belgia, Slovacia și învingătoarea play-off-ului B, adică Bosnia, Ucraina, Israel sau Islanda.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Cancan.ro
Cum se va reconfigura economia globală în doar câțiva ani și unde se plasează România
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania