CFR Cluj face 3 transferuri de titlu! Anunțul oficial despre cei trei atacanți cu care Nelu Varga vrea să-l învingă pe Gigi Becali: „Cu doi negociem deja! Ne întărim puternic”

CFR Cluj face 3 transferuri de titlu! Anunțul oficial despre cei trei atacanți cu care Nelu Varga vrea să-l învingă pe Gigi Becali: „Cu doi negociem deja! Ne întărim puternic”

CFR Cluj traversează un moment destul de dificil în campionat și e gata să facă 3 transferuri de titlu pentru a reveni pe primul loc.

Patronul ardelenilor, Nelu Varga, a dezvăluit care este stadiul actual al negocierilor, dar și ce obiectiv i-a setat antrenorului Andrea Mandorlini.

CFR Cluj, gata să facă 3 transferuri de titlu!

După eșecul suferit în Bănie, pe terenul Universității Craiova, scor 0-1, CFR Cluj a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie în Superliga, timp în care a adunat doar două puncte, în remizele cu Poli Iași, 3-3, și UTA Arad, 0-0.

Patronul Nelu Varga s-a săturat de situația în care se află echipa sa și nu concepe să rateze titlul pentru al doilea sezon consecutiv, astfel că afaceristul a anunțat că în perioada de mercato de iarnă va transfera trei atacanți!

Doi dintre aceștia se află deja în negocieri avansate cu oficialii lui CFR Cluj, în vreme ce a treia variantă nu a fost încă stabilită.

În iarnă, le transmit fanilor lui CFR Cluj, dar și rivalilor noștri, vom aduce 3 atacanți.

Deja suntem în discuții avansate cu 2 dintre ei. Pe al 3-lea îl căutăm. Momentan nu este nimic din România. Vom aduce 3 atacanți pentru că mingea nu intră în plasă, iar marea noastră problemă este că nu marcăm. 

Ne vom întări foarte puternic, voi băga bani în continuare și vă garantez că CFR Cluj se va bate până în ultima etapă pentru titlu. Acesta este obiectivul nostru”, a declarat Neluțu Varga, pentru Fanatik.

Nelu Varga face prăpăd în vestiarul de la CFR Cluj și anunță că dă afară mulți fotbaliști

„Le transmit antrenorului Mandorlini și băieților că obiectivul este să câștige următoarele 4 meciuri. Nu egaluri, nu mai vorbesc de înfrângeri. Vreau 4 victorii în următoarele 4 meciuri. Le-am fixat un bonus consistent.

Dacă vor reuși să aducă 12 puncte, vor avea un bonus pe care să-l împartă de sărbători de 250.000 de euro, adică un sfert de milion de euro.

Bani pe care îi vor împărți cu toții, jucători și staff, în cazul în care vom obține 12 puncte. În cazul în care nu vom obține aceste puncte și nu vom avea 4 victorii, va fi revoluție la CFR Cluj.

Ne vom despărți de mulți și aici includ jucători și staff tehnic. Includ pe absolut toată lumea. Vom face o analiză foarte rațională și foarte corectă, iar cei care ne-au nemulțumit vor pleca.

Dacă nu obținem 4 victorii, vă garantez că în iarnă 6-7 fotbaliști vor pleca de la CFR Cluj. Bineînțeles că mă întrebați și de Andrea Mandorlini. În primul rând, jucătorii sunt cei vinovați pentru că suntem în situația asta. Abia după aceea antrenorul”, a declarat Nelu Varga, potrivit Fanatik.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro