„Eram cu gândul la bile”. Reacție fabuloasă a lui Mihai Stoichiță după zgomotele cu tentă sexuală de la tragerea la sorți pentru EURO 2024

„Eram cu gândul la bile”. Reacție fabuloasă a lui Mihai Stoichiță după zgomotele cu tentă sexuală de la tragerea la sorți pentru EURO 2024
  • Publicat:

Reacție fabuloasă a lui Mihai Stoichiță după zgomotele cu tentă sexuală care au putut fi auzite în timpul ceremoniei tragerii la sorți a grupelor pentru EURO 2024, organizate de UEFA sâmbătă seară la Hamburg.

După cum s-a aflat deja, a fost vorba despre o farsă pusă în scenă de către un individ destul de cunoscut pentru astfel de lucruri pe rețelele de socializare, după cum chiar el a dezvăluit.

Cum a comentat Mihai Stoichiță incidentul care a acaparat tragerea la sorți a grupelor pentru EURO 2024

Între timp, forul continental a anunțat că va deschide o anchetă pentru a afla cum s-a putut ajunge la așa ceva, în condițiile în care la acest eveniment au existat măsuri de securitate foarte bine puse la punct.

Pe de altă parte, întrebat în legătură cu acest subiect, Mihai Stoichiță a explicat că pe moment nu și-a dat seama exact despre implicațiile acelui moment stânjenitor, pentru că era foarte concentrat „la bile”, adică la procedura propriu-zisă a tragerii la sorți, care era în plină desfășurare.

„Eu nu am auzit. Îți dau cuvântul de onoare. Am fost în sală, dar nu mi-am dat seama. Chiar am întrebat. Multă lume spunea că e un copil care… Ce să caute un copil mic la tragerea la sorți la Campionatul European? Mă gândeam. Da. Am citit azi și eu la voi cum îl cheamă pe-ăla Jarvo, dar putea fi făcut ca la rebus: Javră. Cum să te lămurești? Eu eram cu gândul la bile, la altele”, a spus directorul tehnic din cadrul Federației Române de Fotbal, potrivit fanatik.ro.

Toată lumea pare mulțumită după ceremonia de la Hamburg, cel puțin cei din grupa României

Făcând abstracție de acest episod nedorit, tragerea la sorți desfășurată sâmbătă la Hamburg a fost una destul de bună pentru România, după cum au apreciat mai mulți oameni de fotbal din țara noastră, chiar dacă presa din Belgia, echipa care a venit în grupa „tricolorilor” din urna 1, este de părere că Lukaku și coechipierii lui nu vor avea probleme în partida cu naționala pregătită de Edi Iordănescu și în general în cele trei meciuri din această fază.

«Diavolii Roșii» au căzut în cea mai simplă grupă posibilă de la Campionatul European: cu România, Slovacia și o echipă care va fi aflată după play-off-ul din martie – Israel, Bosnia, Ucraina sau Islanda.

 

Cum adică nu este o grupă simplă? Sunt naționale pe care Romelu Lukaku le poate face sandvici cu ușurință. Sunt niște aperitive pentru Rom, care se apropie de borna magică de 100 de goluri la echipa națională.

 

Noua generație a naționalei nu poate să se mulțumească cu altceva în afară de câștigarea grupei. Cu excepția Ucrainei (locul 22), nicio altă echipă nu se află în primele 40 din clasamentul FIFA. Adversarele vor încerca să realizeze un plan prin care să îl stopeze pe Lukaku. Și pe De Bruyne. Și pe Doku. Succes!

 

Niciuna dintre adversarele noastre nu are un jucător care să se apropie de puternicii noștri fotbaliști în ceea ce privește instinctul, inteligența sau explozivitatea. România se bazează pe un anumit Nicolae Stanciu. Vi-l amintiți? În 2016, Anderlecht plătea nu mai puțin de 10 milioane de euro pe el. Bani aruncați pe fereastră. Stanciu are acum 30 de ani și joacă la… Damac FC, o echipă de mijlocul clasamentului din Arabia Saudită.

 

În naționala Slovaciei, cele mai importante nume sunt Skriniar (PSG) și Lobotka (Napoli). Mai mult decât decent, chiar bine, dar nu jucători de talie mondială”, au notat jurnaliștii de la HNL.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×