Trei sportivi cu dizabilități duc steagul României pe vârful Kilimanjaro. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Trei sportivi nevăzători și unul cu dizabilitate fizică, membrii ai Lotului Național de Paraclimbing, duc mai departe proiectul 7Summits și își doresc să cucerească Vârful Kilimanjaro (5895m).

Răzvan Nedu, Adriana Tofan și Liviu Matei, însoțiți de ghidul montan Teofil Vlad, sunt cei trei sportivi de performanță care demonstrează încă o dată că nicio dizabilitate nu poate să te oprească din a avea o viață independentă.

Ruta aleasă pentru această expediție este Marangu. Călătoria începe de la Poarta Parcului Național Marangu, ascensiunea pornind de la 1860 metri. Se continuă până la Cabana Mandara (2700m), după care are loc urcarea la 3700 metri până la Cabana Horombo. După o zi de aclimatizare, se merge până la Cabana Kibo (4700 metri), iar apoi până în Vârful Kilimanjaro (5895 metri). Coborârea se face pe drumul care a fost parcurs.

Trei sportivi cu dizabilități duc steagul României pe vârful Kilimanjaro

După rezultatele excelente la Campionatele Mondiale, Lotul Național de Paraclimbing al României are ca următor obiectiv participarea la Jocurile Paralimpice, dar și cucerirea celor mai înalte vârfuri ale lumii de pe fiecare continent, 7Summits, pas care a fost început în 2020 de către Alexandru Benchea, iar pentru Razvan Nedu ar fi al 3 -lea vârf după Elbrus (5642 metri) si Aconcagua (6962 metri).

„Este o bucurie pentru mine că acești sportivi minunați vor putea realiza această performanță. Sper ca astfel să atrag atenția asupra greutăților pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități din țara noastră și să ni se alăture mai mulți oameni de bine care pot face o reală diferență pentru persoanele cu dizabilități. Orice ajutor contează. De asemenea sunt sigur că aventura lor va arăta tuturor copiilor și tinerilor cu dizabilități că, nu numai că pot avea o viață independentă, dar își pot depăși și limitele, făcând performanță. Escalada este o adevărată terapie”, a declarat Caudiu Miu, fondator Climb Again.

Cine sunt cei trei temerari

Răzvan Nedu vede aproximativ 1%. Este antrenor de escaladă pentru copiii cu dizabilități a programelor de terapie Climb Again și căpitanul Echipei Naționale de Paraclimbing. Îl definește disciplina caracteristică unui sportiv de performanță și ambiția de a converti nenumăratele ore de antrenament în medalii la concursuri naționale și internaționale, precum și cucerirea celor mai înalte vârfuri montane de pe cele 7 continente. Răzvan a obținut, în 2021, titlul de Vicecampion Mondial la Campionatul Mondial de Paraclimbing din Moscova, concurând cu mâna în ghips. În ceea ce privește dragostea pentru munte și pentru înălțimi, Răzvan se mândrește cu ascensiunea pe Aconcagua (6962 metri), Elbrus (5642m), Mont Blanc (4809m), fiind hotărât să ajungă până pe Acoperișul Africii pe 1 decembrie.

Adriana Tofan este complet nevăzătoare și sportiva la categoria B1. A descoperit escalada datorită unei prietene care îi povestea despre experiențele ei de la centrul Climb Again și a devenit curioasă să experimenteze acest sport. Nu a durat mult până a descoperit că escalada îi alimentează dorința de nou, de provocare, de adrenalină, începând să iubească orele de antrenament și dedicându-le performanței sportive. În anul 2022, în cadrul Paraclimbing Master Imst din Austria, a obținut medalia de argint, iar anul acesta a fost singura sportivă care a făcut parte din echipa lotului în timpul Campionatul Mondial de Escaladă din Elveția, ocupând locul 10.

Liviu Matei este cățărător la categoria RP3 și instructor de escaladă, alături de Răzvan, la centrul Climb Again. Orele petrecute între pereții de cățărare și participarea la competiții l-au ajutat mult să dobândească încredere în el. În anul 2022, odată cu antrenamentele Lotului pe munți înalți, a descoperit plăcerea pentru drumeții și pentru altitudine. După succesul cuceririi celor 4167 metri ai Vf. Toubkal din Maroc în luna noiembrie, s-a reîntors în Africa pentru a urca pe Kilimanjaro.

Teofil Vlad este ghid montan, nelipsit din aventurile Lotului pe culmi înalte. Interacțiunea cu membrii Climb Again a început în 2015, când Teofil a încercat să ajungă pe Everest, derulând un proiect pentru promovarea cauzei ONG-ului prin ascensiunea lui. Demersul s-a finalizat cu succes în 2019, când a dus steagul Climb Again pe acoperișul lumii. Din 2020, el insuflă energie și motivație echipei de a urca tot mai sus pe munții planetei, relația cu asociația fiind una profesională prin prisma meseriei de ghid montan. Rezonează profund cu misiunea Climb Again și se implică în diverse campanii de conștientizare.

Asociația Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) , fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă. Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×