Totul despre Slovacia, adversara României în grupa E la EURO 2024. Cine este, de fapt, rivala naționalei lui Edi Iordănescu

Totul despre Slovacia, adversara României în grupa E la EURO 2024. Cine este, de fapt, rivala naționalei lui Edi Iordănescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Slovacia ar trebui să fie o adversară abordabilă pentru România, fiind una dintre reprezentativele pe care am dorit-o din urna a treia la tragerea la sorți de la Hamburg.

Celelalte adversare ale României sunt Belgia și o adversară venită din play-off-ul Ligii Națiunilor, cel mai probabil Ucraina.

Cine este Slovacia, adversara României de la Euro 2024

Slovacia a tremurat pentru calificare, izbutind până la urmă să termine peste Luxemburg. Elocvent este că a încheiat la opt puncte distanță de Portugalia, care a câștigat toate cele zece partide.

Remiza dintre Slovacia și Luxemburg (0-0) ar trebui să ne dea mari speranțe, dar și faptul că a câștigat foarte greu meciul decisiv din deplasare, 1-0, fără să convingă.

Cel mai probabil, Slovacia este poate puțin mai valoroasă decât Israel, dar în principiu este o reprezentativă mult mai modestă decâ Elveția, pe care am prins-o în cea mai proastă perioadă din ultimii ani.

Slovacia a încheiat în forță preliminariile pentru Euro, bifând trei victorii consecutive. Dar Bosnia a fost practic victimă sigură, deoarece se gândea deja la play-off-ul din Liga Națiunilor, abandonând lupta în calificări de mult timp.

Milan Skriniar, starul lui PSG, este vedeta naționalei Slovaciei

Slovacia n-are nume foarte importante în lot, iar vedeta este mai degrabă Milan Skriniar, „stâlpul” defensivei lui PSG și un fundaș greu de depășit de către tricolorii noștri.

Ajuns la 28 de ani, Skriniar a prins cu Slovacia și Europeanul din 2016, atunci când adversara României a terminat pe locul al treilea o grupă cu Țara Galilor, Anglia și Rusia.

Stanislav Lobotka este și el un nume important: ajuns la 29 de ani, fotbalistul cu o cotă de piață de aproape 40 de milioane de euro este în continuare un jucător important al lui Napoli.

Ambii portari ar urma să nu aibă meciuri în picioare la Euro 2024: Rodak este rezervă la Fulham, în timp ce Dubravka se apropie de 35 de ani și nu prinde minute la Newcastle.

Banca Slovaciei ar urma să fie destul de subțire la Euro 2024, cu jucători de la Liberec, Luzern sau Widzew Lodz.

În plus, Juraj Kucka, fostul jucător al lui AC Milan, Genoa și Parma, are acum 36 de ani și joacă la Slovan Bratislava, în grupele Conference League.

Am scăpat de Marek Hamsik, cel mai important jucător din istoria Slovaciei

Slovacia se va prezenta la Euro 2024 fără Marek Hamsik, cel mai important nume din istoria acestei țări.

Atacantul s-a retras chiar în 2023, la 36 de ani, după ce a bifat o ultimă experiență în Turcia, în tricoul celor de la Trabzonspor.

Marek Hamsik a jucat mai bine de 15 ani pentru naționala Slovaciei și a impresionat mai ales în tricoul lui Napoli, fiind unul dintre cei mai buni jucători din istoria campioanei Italiei.

„România și-a câștigat grupa din calificări, n-a pierdut niciun meci, asta e important. Cred că va fi un meci dificil. Romelu a fost mereu un jucător periculos, o bestie. Belgia este o echipă grozavă”, a spus Marek Hamsik, care acum este team-managerul Slovaciei.

Cum a arătat Slovacia în victoria decisivă din Luxemburg

  • Dubravka (Newcastle) – Pekarik (Hertha), Vavro (Copenhaga), Skriniar (PSG), Hancko (Feyenoord) – Duda (Verona), Lobotka (Napoli), Kucka (Slovan Bratislava) – Schranz (Slavia Praga), Polievka (Banka Bystrica), Suslov (Verona)

Cine este Francesco Calzona, selecționerul Slovaciei

Un fost mijlocaș modest, care a încheiat repede „socotelile” cu fotbalul, Francesco Calzona este mai degrabă unul dintre selecționerii modești de la Euro 2024.

Calzona este la 55 de ani la prima experiență ca principal, după ce a făcut parte din staff-ul lui Eusebio Di Francesco și Luciano Spalletti.

„Să adun 25-30 de jucători din cel puțin 11 sau 12 campionate diferite a fost cel mai greu lucru. Să-i fac pe toți să gândească în aceeași direcție într-un timp scurt a fost la fel de dificil”, a fost concluzia lui Calzona.

La fel ca naționala României, Slovacia n-are deocamdată pretenții să ajungă la un Campionat Mondial. Dovadă că a fost doar pe locul 3 în preliminariile pentru turneul final din 2022, după o campanie în care a izbutit doar trei succese.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×