Scandal la prezentarea lui Zeljko Kopic. „L-ați luat de pe Google?/ „Haideți că o dăm în derizoriu!”

Scandal la prezentarea lui Zeljko Kopic. „L-ați luat de pe Google?/ „Haideți că o dăm în derizoriu!”

Zeljko Kopic, noul antrenor de la Dinamo, a fost prezentat oficial la formația din Ștefan cel Mare, însă evenimentul a fost umbrit de un moment tensionat apărut după o întrebare a unui jurnalist prezent în sala de conferințe.

Zeljko Kopic s-a înțeles cu Dinamo după plecarea lui Ovidiu Burcă, iar antrenorul croat a fost prezentat oficial în cursul zilei de sâmbătă, cu două zile înaintea meciului pe care „câinii” îl vor juca împotriva lui Sepsi OSK.

Prezentarea lui Zeljko Kopic la Dinamo, umbrită de un conflict

La conferința de presă în care Zeljko Kopic a fost prezentat oficial la Dinamo a participat și Andrei Nicolescu, administratorul special și acționarul clubului din „Ștefan cel Mare”, iar acesta a răbufnit în urma unei întrebări primite de la un jurnalist.

„Explicați-ne puțin cum s-a ajuns aici. Vi s-a prezentat o listă cu antrenorii, i-ați căutat pe Google, cum l-ați ales pe domnul Kopic?”, a fost întrebarea adresată de un jurnalist, moment în care Andrei Nicolescu a cedat nervos și a răbufnit.

„Haideți că o dăm în derizoriu. Dacă putem să vorbim despre căutarea pe Google a unui antrenor pentru Dinamo București e foarte greu să vă răspund la o asemenea întrebare într-un mod normal.

Am explicat deja pentru suporteri în limitele detaliilor pe care le putem da și am spus că a fost un proces în care am luat decizia bazându-ne pe faptul că vrem să luăm cel mai mic risc în situația în care suntem”, a spus Andrei Nicolescu.

Ce a mai spus Andrei Nicolescu la prezentarea oficială a lui Kopic

„A trebuit să ne orientăm să găsim cea mai bună soluție. Am făcut o analiză. Este opțiunea care prezintă cel mai mult sprijin. Vreau să le mulțumesc tuturor. Îi respect pe toți cei cu care am negociat. Recunoaștem riscul pe care ni l-am asumat.

Poate nu cunoaște campionatul românesc, dar performanța este în orice campionat. Așa te vei descurca oriunde. Dinamo Zagreb este un exemplu pentru noi toți. A demonstrat pe plan local și internațional”, a spus Andrei Nicolescu în cadrul conferinței de presă.

Zeljko Kopic (46 de ani) a antrenat-o ultima dată pe Botev Plovdiv. Antrenorul croat a mai pregătit pe parcursul carierei echipe precum Dinamo Zagreb, Pafos FC, Hajduk Split, Slaven Belupo, NK Zagreb, Cibalia și NK Lucko.

Primul meci al lui Zeljko Kopic pe banca tehnică a celor de la Dinamo are loc luni, 4 decembrie, ora 20.00, cu Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, în etapa a 18-a din Superliga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SURPRIZĂ URIAȘĂ pentru judokanii de la Motiuashi. Ce le pregătește Violeta Beclea
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania