The Sun scrie despre transferul lui Radu Drăgușin la Manchester United și citează ProSport: „Internaționalul român e comparat cu Nemanja Vidic”

Redactor:
Florin Cozma
The Sun scrie despre transferul lui Radu Drăgușin la Manchester United și citează ProSport: „Internaționalul român e comparat cu Nemanja Vidic”
  • Publicat:

The Sun scrie despre transferul lui Radu Drăgușin la Manchester United și citează astfel ProSport, care a scris în premieră despre acest subiect.

Jurnaliștii britanici aduc în atenția publicului că fundașul central în vârstă de 21 de ani de la Genoa, care ar mai fi urmărit în această perioadă și de echipe precum Arsenal, Tottenham, Newcastle United sau AC Milan, este asemănat cu Nemanja Vidic, fostul fundaș fotbalist sârb care a scris istorie pe „Old Trafford” în centrul liniei defensive, pe vremea când „diavolii roșii” erau încă pregătiți de legendarul Sir Alex Ferguson.

The Sun scrie despre transferul lui Radu Drăgușin la Manchester United, subiect abordat în premieră de ProSport

Sursa citată anterior notează că Manchester United va încerca în campania de transferuri din iarnă să își rezolve problemele din apărare, după ce a primit foarte multe goluri în cele cinci meciuri jucate în acest sezon în grupele Ligii Campionilor, respectiv 14, și au identificat în fostul fotbalist de la Juventus o variantă de luat în calcul în acest sens, „diavolii” fiind pregătiți să intre într-o competiție care se anunță una acerbă cu Arsenal pentru atingerea acestui deziderat.

Nu în ultimul rând, jurnaliștii britanici au consemnat și faptul că recent Florin Manea, impresarul lui Drăgușin, a dezvăluit că în ultima perioadă a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți de la Newcastle, Arsenal și Tottenham, celelalte cluburi engleze interesate de tânărul internațional român.

Mai recent, agentul FIFA a vorbit și despre interesul celor de la Manchester United pentru fotbalistul de la Genoa și a lăsat de înțeles într-o anumită măsură că, în cazul în care acest interes se va materializa și într-o ofertă concretă, „Old Trafford” ar fi destinația cea mai dezirabilă pentru „clientul” său.

Ultimele detalii despre situația internaționalului român, oferite de impresarul său

„Este pe mai multe liste, într-adevăr. Deocamdată nu e nimic concret, să avem o ofertă scrisă sau ceva, dar eu sunt la Londra, o să am întâlniri toată săptămâna. Probabil că o să se mute în vară cel târziu, am înțeles că Genoa are și niște probleme, trebuie să dea niște bani la stat.

Momentan nu am semnat prelungirea de contract, mă duc la meciul cu Juventus, pe 15, și o să vorbim atunci. (n.r. o să aibă clauză de reziliere de 30 de milioane de euro) Asta vreau eu să îi pun, da.

(n.r. dacă Genoa e reticentă) Păi… cine vrea să pună clauză de reziliere? Dacă nu o pune, nu semnez și apoi au o problemă, în vară mai are doi ani de contract și, gândește-te, merge la Europene. Dacă nu ne vinde atunci, nu se înțeleg cu noi, rămâne în ultimul an de contract, ce fac atunci cu el?

Manchester United e Manchester United oricând. E o echipă top, ca tradiție, ca orice. Cred că până la meciul cu Juventus o să am și două oferte scrise. E pe mai multe liste, nu mă miră că ar fi și la Manchester United, nu am vorbit cu nimeni încă de acolo, dar sunt mai multe echipe interesate”, a spus Florin Manea, potrivit iamsport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×