Cei trei jucători care nu vor mai fi chemați niciodată la naționala României: „Nu mai vin!”

Cei trei jucători care nu vor mai fi chemați niciodată la naționala României: „Nu mai vin!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trei jucători cunoscuți de la naționala României ar putea să nu mai fie niciodată convocați de Edward Iordănescu.

Cei trei jucători care nu vor mai fi chemați niciodată la naționala României: „Nu mai vin!”

România a terminat pe locul 1 în grupa I a preliminariilor de calificare la EURO 2024 și nu a pierdut niciun meci din cele 10 disputate. Prin urmare, tricolorii au reușit să își asigure locul la Campionatul European din Germania.

Basarab Panduru crede că nici nu se pune problema ca Alex Mitriță, Maxim și Andrei Ivan să mai fie convocați. Mai mult, analistul susține că cei trei nu vor mai fi niciodată chemați la naționala lui Edi Iordănescu.

„Părea că merge până acum să fii altfel, că după oricum pleacă antrenorul şi tu tot vii. Uite că li s-a înfundat acum. Nu cred că mai vin niciodată ăştia, nici Mitriţă, nici Ivan, nici Maxim”, a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.

Ce spune Mihai Stoica despre Alex Maxim

Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a dat și el un verdict legat de Alexandru Maxim.

„Un fotbalist care joacă şi are cifre într-un campionat net superior campionatului nostru (n.r. Maxim) şi vin alţii care joacă în campionate mai slabe, pentru simplul motiv că nu i-a plăcut la echipa naţională… Aşa s-a întâmplat şi cu Cantona, care n-a venit şi au ieşit campioni mondiali. Ştii ce se întâmplă?

Băieţii ăştia strălucesc, că ei au făcut performanţa asta. Neînvinşi e greu să spui că-l aduci pe ăla, îl scot pe ăla şi-l las acasă. Păi, oamenii au făcut”, a completat și Mihai Stoica, potrivit aceleiași surse.

  • Alex Maxim are 56 de meciuri pentru România, iar ultima dată fiind în lot pentru partida cu Muntenegru, 0-3, în iunie 2022.
  • Andrei Ivan are 17 meciuri pentru România, iar ultima dată a fost în lot pentru partida cu Bosnia, 1-0, în iunie 2022.
  • Alex Mitriță are 18 meciuri pentru România, iar ultima dată a fost în lot pentru partida cu Finlanda, 1-0, în iunie 2022.
Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×