Salariul portarului român de la Torino l-a enervat pe un coechipier! Condiția pe care o pune pentru a semna un nou contract

Salariul portarului român de la Torino l-a enervat pe un coechipier! Condiția pe care o pune pentru a semna un nou contract
  • Publicat:

Mihai Popa (23 de ani), goalkeeperul transferat de Torino de la FC Voluntari, a picat în mijlocul negocierilor tensionate dintre Luca Gemello și clubul din Serie A.

Torino vrea să îl păstreze la echipă pe Luca Gemello (23 de ani), goalkeeperul cotat de site-urile de specialitate la 300.000 de euro care mai are contract până în iunie 2024, iar clubul a început negocierile cu acesta.

Portarul român de la Torino, în mijlocul negocierilor tensionate de la echipă! Salariul acestuia l-a enervat pe un coechipier

Cel de-al doilea portar al lui Torino mai are contract cu clubul până la finalul sezonului 2023-2024 din Serie A, iar agentul său și oficialii echipei din prima ligă italiană negociază intens reînnoirea înțelegerii.

Chiar dacă negocierile dintre Luca Gemello și oficialii lui Torino durează de ceva timp, cele două părți nu au ajuns la un acord până în prezent, anunță Torinogranata.it.

Se pare că cele două părți nu au ajuns la un acord din cauza salariului pe care Luca Gemello îl primește la Torino, iar goalkeeperul în vârstă de 23 de ani l-a adus în discuție și pe Mihai Popa la negocieri. Goalkeeperul italian este mai prost plătit decât portarul român, iar Gemello le cere oficialilor de la Torino să îi ofere un salariu cel puțin egal, dacă nu mai mare, decât îl primește Popa.

Luca Gemello a făcut pasul de la Fossano la Torino U17 în iulie 2016, iar la echipa mare a ajuns în iulie 2019, doar că a fost cedat sub formă de împrumut la Fermana și Renate.

A revenit la Torino în iunie 2021, însă în sezonul 2023-2024 a jucat într-un singur meci, în Cupa Italiei, cu Frosinone, când a luat două goluri.

Mihai Popa n-a debutat în tricoul lui Torino

Cotat de site-urile de specialitate la 300.000 de euro, Luca Gemello  a adunat două prezențe în tricoul lui Torino FC, în timp ce Mihai Popa nu a debutat până acum pentru formația din Serie A.

Mihai Popa a ajuns la Torino FC în iulie 2023 după ce formația din Italia l-a transferat de la FC Voluntari, iar goalkeeperul român a semnat un contract valabil până în iunie 2026. Pe parcursul carierei, Popa a mai jucat la Academia Hagi, Farul Constanța, Astra Giurgiu și Rapid.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei
Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×