Israelienii au găsit un terorist între fotbaliști! „E trădător”

Israelienii au găsit un terorist între fotbaliști! „E trădător”
  • Publicat:

Israelienii au găsit un terorist între fotbaliști, cel puțin așa susține Makhlouf Zohar, ministrul Culturii și Sportului din „Țara Sfântă”, care consideră că Ataa Jaber, fotbalistul lui Adrian Mutu de la Neftchi Baku, s-a identificat „în mod clar” cu gruparea teroristă Hamas în urma ultimelor evenimente în care a fost implicat.

Israelienii au găsit un terorist între fotbaliști! „E trădător”

Concret, mijlocașul defensiv în vârstă de 29 de ani, care este atât cetățean israelian, cât și cetățean palestinian, a evoluat recent pentru naționala statului încă nerecunoscut de toată lumea la nivel internațional, în meciul contra Libanului, terminat la egalitate, scor 0-0, în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.

Asta după ce el a reprezentat Israelul la nivel de juniori și tineret, iar ulterior a decis să schimbe taberele și să evolueze pentru Palestina la nivel de seniori, bifând deja 5 selecții pentru această națională.

În mod evident, în contextul bine cunoscut al războiului dintre Israel și gruparea pro-palestiniană Hamas, reprezentanții statului evreu au reacționat foarte dur la adresa fotbalistului de la Neftchi Baku.

Se cere retragerea cetățeniei israeliene pentru Ataa Jaber

Jurnaliștii de la Times of Israel au informat că Makhlouf Zohar i-a cerut ministrului de Interne din Israel, Moshe Arbel, să îi retragă cetățenia lui Ataa Jaber, pe motiv că acesta s-ar fi solidarizat în mod clar cu dușmanul în momentul în care a participat la momentul de reculegere ținut înaintea meciului dintre Palestina și Liban, în memoria victimelor făcute de Armata Israeliană în Fâșia Gaza de la începutul războiului.

„Fotbalistul Ataa Jaber a participat la un meci de fotbal din preliminariile Cupei Mondiale 2026, în care a reprezentat echipa care se autoproclamă Palestina împotriva Libanului.

Jaber s-a identificat cu dușmanul nostru în momentul în care a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor din Gaza. El a ignorat astfel victimele din Israel și s-a identificat cu organizația teroristă Hamas”, a spus Makhlouf Zohar, ministrul Culturii și Sportului din Israel, conform sursei citate.

Fostul club îl acuză de trădare

De asemenea, o poziție asemănătoare a fost exprimată și de către cei de la FC Ashdod, fostul club al lui Ataa Jaber, de la care s-a transferat la Neftchi Baku în iulie 2022. În plus, reprezentanții acestei echipe au transmis în mod ferm că îl consideră pe mijlocaș drept „trădător”.

 

Participarea jucătorului la un meci al naționalei Palestinei, în special în contextul masacrului din octombrie, cât și într-un moment în care cetățenii israelieni sunt în plină luptă, înseamnă că gestul său este, prin definiție, trădare!

 

Oricine vrea să reprezinte Palestina trebuie să fie cetățean palestinian și atât. Ataa nu merită să fie cetățean al Israelului! Cerem Ministrului de Interne, să ia în considerare retragerea cetățeniei”, au transmis cei de la FC Ashdod, potrivit sport5.co.il.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×