Cum și-a înșelat Cristi Borcea nevestele până la Valentina Pelinel! Și lui îi e rușine cu câte femei a fost: „Mă mustra conștiința”

Cum și-a înșelat Cristi Borcea nevestele până la Valentina Pelinel! Și lui îi e rușine cu câte femei a fost: „Mă mustra conștiința”
  • Publicat:

Cristi Borcea a explicat, pe scurt, cum și-a înșelat nevestele până la Valentina Pelinel. Omul de afaceri a mărturisit că și lui îi este rușine când trebuie să vorbească despre cu câte femei a fost, dar transmite că dacă ar putea da timpul înapoi, nu ar mai proceda la fel.

Cristi Borcea spune că s-a cumințit și dezvăluie cum și-a înșelat nevestele până la Valentina Pelinel! Și lui îi e rușine cu câte femei a fost

Cristi Borcea, fost acționar la Dinamo, s-a consacrat în România ca fiind unul dintre cei mai mari cuceritori din perioada recentă. Omul de afaceri a mers în fața altarului cu trei femei de-a lungul vieții: Mihaela Borcea, Alina Vidican și Valentina Pelinel, alături de aceasta din urmă formând o familie și în prezent.

Însă, pe lângă cele trei menționate, Cristi Borcea a avut numeroase aventuri, iar multe dintre ele au ajuns și pe primele pagini ale ziarelor de tip tabloid din România. De asemenea, un alt lucru pentru care este cunoscut Cristi Borcea este faptul că are nouă copii cu patru femei diferite.

Pus în situația de a vorbi despre viața zbuciumată pe care a avut-o pe plan sentimental, Cristi Borcea a recunoscut că nu s-a putut abține în trecut și a profitat din plin atât de aspectul său fizic, dar mai ales de notorietatea și de posibilitățile financiare, care i-au permis să aibă aproape orice femeie și-a dorit:

„Am fost mereu cu cine mi-am propus. Dar m-am liniștit. Nu am fost liniștit înainte, până să mă căsătoresc acum cu Valentina. Atunci aveam altă vârstă, ieșeam.

Păi, când eram cu Alina sau cu Mihaela, tot ce mi-a plăcut ochiului… am mers. Da, și când eram căsătorit. Erau conjunctura, natura și poziția mea de cum eram atunci. Eram în toate discotecile, barurile.

M-a mustrat conștiința, dar ce să faci? Asta a fost tinerețea. Nu aș mai face acum ce am făcut atunci. Nu aș mai face nici să risc cu subminarea economiei naționalei, ce făceam la 20 de ani. Odată cu vârsta, gândești totul altfel”, a declarat Cristi Borcea, în cadrul podcastului „Tare de tot”.

Cum a contribuit Valentina Pelinel la cumințirea lui Cristi Borcea: „Când vezi cea mai frumoasă femeie din lume…”

În ceea ce privește actuala sa căsnicie, cu Valentina Pelinel, Cristi Borcea spune că se simte împlinit din toate punctele de vedere și nu mai are niciun motiv pentru a călca strâmb:

„Am avut șansă de la Dumnezeu. Tatăl meu are 1,70 m și mama 1,65 m, iar eu am 1,90 m. Și brunet, și cu ochi albaștri, și cu notorietate. Și am avut multe escapade, războaie, nenorociri.

Dar Valentina m-a găsit în cea mai bună perioadă, când te așezi, când te uiți în jur și vezi 9 copii, când vezi cea mai frumoasă femeie din lume alături de care creezi cele mai bune condiții pentru toată lumea. Și atunci nu-ți mai arde de altele”, a mai declarat Cristi Borcea, potrivit sursei citate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×