A mințit Daniel Boloca atunci când a declarat că nu înțelege limba română? Ce putut să posteze fratele său după interviul care a aprins spiritele în naționala României | FOTO

A mințit Daniel Boloca atunci când a declarat că nu înțelege limba română? Ce putut să posteze fratele său după interviul care a aprins spiritele în naționala României | FOTO
  • Publicat:

„A mințit Daniel Boloca atunci când a declarat că nu înțelege limba română”, este întrebarea care se naște după o postare făcută de fratele mijlocașului de la Sassuolo, Gabriel, pe Instagram.

A mințit Daniel Boloca atunci când a declarat că nu înțelege limba română? 

Recent, fotbalistul în vârstă de 24 de ani a risipit definitiv speculațiile referitoare la parcursul său de la nivel internațional, el fiind eligibil, după cum se știe deja foarte bine, atât pentru naționala României, cât și pentru cea a Italiei, și a anunțat, o dată în plus, că a decis să reprezinte „Squadra Azzurra”, echipa țării în care și-a petrecut întreaga viață, fiind totuși născut din părinți români.

Boloca și-a argumentat decizia spunând că nu simte că aparține poporului român, dorind să scoată în evidență că nici măcar nu înțelege limba părinților săi, aspect de care și-a dat seama atunci când a fost convocat de Edi Iordănescu la prima reprezentativă pentru meciurile amicale cu Slovenia și Republica Moldova, disputate în noiembrie 2022.

„Părinții mei s-au născut în România și au ajuns în Italia. Nu m-am gândit niciodată că o echipă națională mă poate convoca. A fost un sentiment extraordinar pentru părinții mei. Nu eram foarte sigur, am avut îndoieli.

Am discutat cu ei, știam că nu vorbesc limba (n.r. română), acasă vorbim mereu italiană și cel mult câteva cuvinte în limba română. Când am ajuns în România, mi-am dat seama imediat că am greșit. Nu înțelegeam nimic! Vorbeau foarte repede și m-am trezit la prânz sau la cină cu jucători care încercau să mă integreze în grup și eu râdeam ca un prost. A fost dificil!

O lună mai târziu, m-au chemat din Italia pentru un stagiu în care Mancini a vrut să vadă câțiva jucători tineri din Serie B. Am acceptat și am știut care este destinul meu. M-au sunat din România și le-am spus că sunt sincer, m-au tratat minunat, dar mă simt italian. Am greșit acceptând convocarea României. Dacă mergi la națională, trebuie să o faci cu inima”, a spus Daniel Boloca recent în presa italiană.

Ce putut să posteze fratele său după interviul care a aprins spiritele în naționala României

La scurt timp după această declarație, fotbalistul care este foarte apreciat în prezent la Sassuolo a fost pus la zid din cauza acestei decizii de către mai mulți oameni de fotbal din România. 

Iar ulterior, pe rețelele de socializare a putut fi observat un detaliu care are menirea de a pune sub semnul întrebării dezvăluirea făcută de Daniel Boloca în legătură cu neînțelegerea limbii române.

Fratele său, Gabriel, de asemenea fotbalist, fost la juniorii lui Juventus și în prezent în ligile inferioare italiene, a postat pe Instagram, la secțiunea InstaStory, un verset biblic, în limba română. Astfel, s-ar putea spune că el înțelege destul de bine această limbă, fapt care ar putea conduce spre ideea că și Daniel Boloca s-ar afla totuși în aceeași situație, contrar a ceea ce susține el în mod public.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
SCHIMBARE drastică pentru cei care consumă CARNE DE PORC. Decizia care îi va afecta în mod direct
SCHIMBARE drastică pentru cei care consumă CARNE DE PORC. Decizia care îi va afecta în mod direct
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×