Învinse, dar calificate! CSM Lugoj merge mai departe în optimile Cupei Challenge

Anda Deliu
Învinse, dar calificate! CSM Lugoj merge mai departe în optimile Cupei Challenge

Voleibalistele de la CSM Lugoj au pierdut la scorul de 3-2 (12-25, 18-25, 25-19, 25-14, 15-5) în returul Cupei Challenge, cu Sm’Aesch Pfeffingen, dar tot s-au calificat mai departe, după succesul cu 3-0 din tur. Româncele erau calificate deja după primele două seturi câștigate, astfel că pentru finalul meciului doar…s-a pierdut timp.

CSM Lugoj a intrat foarte bine în meci

După un start de sezon intern, lugojencele au reușit să înceapă bine meciul jucat în suburbia din Basel, contra echipei elvețiene ce reprezintă două localități. De altfel, bănățencele au mers de duminică, pe calea aerului în Țara Cantoanelor. Și formația lui Ugljesa Segrt a început tare meciul, căci știa că îi sunt suficiente două seturi pentru a ajunge în optimele celei de-a treia competiție inter-cluburi de la nivel continental, unde anul trecut au și jucat, de altfel, finala. Primul set s-a terminat autoritar, în fața unei echipe elvețiene aproape paralizată. „Ceasul” a început însă să se învârtă ulterior și pentru gazde, dar încet. În setul doi, au reușit să mai opună o rezistență, dar tot insuficient, iar româncele s-au văzut cu sacii în căruță.

Bănățencele au jucat și cu tinerele

Cu obiectivul îndeplinit și cu o soartă care a implicat și dificultăți în competiția internă, CSM Lugoj a introdus în teren și tinerele jucătoare, pentru a mai odihni titularele. În acest context, formația elvețiană a început să prindă aripi. După ce au egalat la 11 în setul trei, au preluat conducerea. Apoi, jocul formației din apropiere de Basel a mers tot mai bine, cumva natural, în context în care, de partea cealaltă a fileului se aflau și tinere fără experiență la nivel european. Desigur, pentru finalista de anul trecut, CSM Lugoj, nu a fost neapărat un final onorant de meci, dar și conservarea resurselor este importantă. În total, a fost un joc de 99 de minute în micuța sală elvețiană.

Optimile se joacă în decembrie

Lugojul va da în următorul tur peste învingătoarea dublei dintre Sporting Lisabona, din Portugalia, și Tent Obrenovac, din Serbia. În primul meci, în cel mai vestic stat din meciul Europei, scorul a fost 3-1 pentru formația sârbă. Jocul-retur din țara vecină are loc miercuri, așadar, CSM-ul mai are de așteptat o zi. Până atunci, CSM Lugoj va avea de dat mai multe bătălii interne. Prima sâmbătă, acasă cu Știința Bacău, sâmbătă de la ora 14.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro