Marian Iancu, cerut înapoi la Poli Timișoara de fostul jucător al bănățenilor! „Sunt trei echipe acolo, dar niciuna în Liga 1” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:

Fostul jucător de la Poli Timișoara consideră că Marian Iancu i-ar putea readuce pe bănățeni în elita fotbalului din România.

Marian Iancu, cerut înapoi la Poli Timișoara de fostul jucător al bănățenilor! „Sunt trei echipe acolo, dar niciuna în Liga 1”

Fostul patron de la Poli Timișoara, Marian Iancu, a spus că are de gând să se implice la clubul alb-violet după construcția noului stadion, însă doar ca investitor fără drept de decizie. Fostul său fotbalist din vremurile când bănățenii se luptau pentru titlu în Liga 1, Stelian Stancu, este de părere că acesta ar trebui să revină ca finanțator principal, cu drepturi depline.

„Am avut o perioadă foarte frumoasă la Timișoara și am avut și rezultate deosebite. Din păcate, nu știu ce se întâmplă acolo la Timișoara. Sunt trei echipe, dar niciuna în Liga 1, să fie principala contracandidată la campionat, pentru că mereul a fost o forță în Liga 1.

M-aș bucura foarte mult să se întoarcă domnul Iancu, dacă ar avea puterea financiară să susțină clubul din Timișoara și să ajungă iarăși unde îi este locul. Dar, acest lucru rămâne de văzut și depinde numai de dumnealui dacă are putere și nervi”, a declarat Stelian Stancu, în exclusivitate pentru ProSport.

  • Stelain Stancu a jucat pentru Poli Timișoara între 1 iulie 2007 și 1 februarie 2010

Marian Iancu așteaptă construcția noului stadion pentru a investi la Poli Timișoara

Marian Iancu a anunțat că are de gând să investească din nou la Poli Timișoara, însă numai după momentul în care acolo se va construi un stadion modern, care să atragă.

„O aştept pe Timişoara şi o urmăresc la ce nivel de infrastructură se dezvoltă, iar în funcţie de asta voi hotărî să mă apropii. Atunci, eu am investit în infrastructură ca să jucăm la nivel de Europa, dar acum totul e la pământ. Când voi simţi că lucrările au demarat, voi pune şi eu umărul ca echipa să crească.

Dacă eşti element de decizie într-un club de fotbal de vârf în Liga 1, devii captiv şi n-aş mai putea fi, nu m-ar mai lăsa nervii, nu m-aş mai expune. Sigur, cu certitudine, mai devreme sau mai târziu vor fi lângă una dintre cele două echipe (n.r. Poli și Rapid). Probabil la Timişoara, când se va construi infrastructura, în doi, trei ani.

Voi fi acţionar fără drept de decizie, voi ajuta cu ce pot, financiar, cu cunoştinţele, dacă mă vor asculta. Voi fi un plus pentru Timișoara la un anumit moment”, a spus Marian Iancu, potrivit Sport Total FM.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…