E oficial: Luciano Spalletti a anunțat lotul naționalei Italiei. Ce se întâmplă cu Daniel Boloca

E oficial: Luciano Spalletti a anunțat lotul naționalei Italiei. Ce se întâmplă cu Daniel Boloca

Luciano Spalletti a anunțat lotul naționalei Italiei pentru meciurile pe care „Squadra Azzurra” le va disputa în finalul campaniei de calificare la Campionatul European din 2024, găzduit de Germania.

E oficial: Luciano Spalletti a anunțat lotul naționalei Italiei. Ce se întâmplă cu Daniel Boloca

Daniel Boloca, mijlocașul central român, născut în Italia, care a reușit să impresioneze în acest sezon de Serie A în tricoul celor de la Sassuolo și care este eligibil pentru ambele naționale, nu a fost inclus nici de această dată în lot de Spalletti, ceea ce înseamnă că el rămâne o soluție pentru Edi Iordănescu.

Rămâne doar de văzut dacă selecționerul naționalei României va decide în cele din urmă să facă un demers în acest sens.

Luciano Spalletti a ales un alt nume surprinzător pentru linia mediană în perspectiva meciurilor cu Macedonia de Nord, de la Roma, de pe data de 17 noiembrie, și cu Ucraina, de la Leverkusen, de pe data de 20 noiembrie. Este vorba despre Andrea Colpani, mijlocașul ofensiv în vârstă de 24 de ani de la Monza.

Surprizele selecționerului italian pentru această dublă

A atras atenția faptul că selecționerul naționalei Italiei a decis să convoace nu mai puțin de 4 portari pentru această acțiune, Donnarumma, Meret, Provedel și Vicario.

De asemenea, în compartimentul defensiv, Spalletti a decis să mizeze pe nume ceva mai puțin cunoscute publicului larg, cum ar fi Buongiorno, Cambiaso sau Gatti.

Pe de altă parte, așa cum era și firesc, în lot au fost incluși și jucători consacrați, în toate compartimentele, precum Acerbi, Bastoni, Barella, Cristante, Berardi, Chiesa sau El Shaarawy.

Lotul complet al Italiei pentru meciurile cu Macedonia de Nord și Ucraina:

Portari:

Donnarumma
Meret
Provedel
Vicario

Fundași:

Acerbi
Bastoni
Buongiorno
Calabria
Cambiaso
Darmian
Di Lorenzo
Dimarco
Gatti
Toloi

Mijlocași:

Barella
Bonaventura
Colpani
Cristante
Frattesi
Jorginho
Locatelli

Atacanți:

Berardi
Chiesa
El Shaarawy
Kean
Politano
Raspadori
Scamacca
Zaniolo

Daniel Boloca a reușit să impresioneze în Italia nu doar prin fotbalul prestat

După ce a marcat primul său gol în Serie A, în meciul cu Bologna, terminat la egalitate, scor 1-1, mijlocașul central a spus că nu ține să păstreze tricoul în care a reușit acest lucru, întrucât nu este foarte atașat de partea materială a vieții.

Nu sunt un materialist. Mă bucur de moment. I-am dat tricoul lui Ravaglia. Este o emoție unică și de nedescris și îi mulțumesc grupului meu. Tolyan? Trebuie să-i mulțumesc pe viață.

 

Trebuie să avem continuitate, precum și personalitate și curaj. Să zicem că inițial m-am chinuit foarte mult, dar încerc să mă perfecționez pe cât posibil.

În timpul săptămânii încercăm lovituri de la distanță lungă. Așteptările mele sunt legate de auto-îmbunătățire”, a spus atunci Boloca, pentru DAZN.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania