„Când face un sprint, i se deschide parașuta”. Lamine Ghezali, pur și simplu desființat de un fost dinamovist

Redactor:
Ion Filip
„Când face un sprint, i se deschide parașuta”. Lamine Ghezali, pur și simplu desființat de un fost dinamovist
  • Publicat:

Lamine Ghezali, titular la Dinamo în egalul cu FC Bihor din Cupa României, 1-1, a fost desființat de un fost fotbalist al „câinilor”.

„Când face un sprint, i se deschide parașuta”. Lamine Ghezali, pur și simplu desființat de un fost jucător de la Dinamo

Dinamo a început meciul din Cupa României cu Lamine Ghezali în primul „11”, dar francezul nu a reușit să strălucească nici în fața echipei din Liga 3.

„Aripa” formației din Șoseaua Ștefan cel Mare l-a dezamăgit crunt pe Cristi Pulhac, care l-a ironizat pe marginea uneia dintre cele mai mari calități ale sale, viteza.

„Păi, dacă nu merge cu tehnica și cu figurile, atunci cantonamentul spartan! Păi, uite, Ghezali, când face sprintul i se deschide parașuta! Băi, vorbesc serios! La orice sprint i se deschide parașuta!

Eu cred că ajungem să vorbim prea repede despre niște fotbaliști care au jucat doar șase luni bine, nu foarte bine. Eu îl așteptam cu brațele deschise în Liga 1, îți spun sincer. S-a vorbit atât de mult de el încât tind să-mi dau dreptate la ceea ce m-am gândit în momentul în care l-am văzut, chiar și la barajul cu FC Argeș. Așa se aștepta înainte, un sezon trebuie să joci bine, așa mi se spunea”, a spus Cristi Pulhac, potrivit Orange Sport.

Ovidiu Burcă, dezamăgit de Dinamo după meciul din Cupa României cu FC Bihor: „Un rezultat rușinos!”

Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a recunoscut că remiza cu FC Bihor Oradea din Cupa României se clasifică drept un rezultat rușinos pentru clubul alb-roșu, în contextul în care adversarul joacă în Liga 3.

„Ne așteptam să câștigăm astăzi. Din păcate, am avut foarte multe ocazii, foarte multe șanse de a face 2-0. Este un rezultat cumva rușinos pentru noi Pare că suntem într-o pasă în care nimic nu iese. Este o situație care începe să fie apăsătoare. (n.r. întrebat despre atmosfera din vestiar) Băieții sunt foarte supărați, triști. Tradiția ne obliga să sperăm că putem trece de aceste grupe.

Nu vreau să vorbesc despre transferuri, pentru că încă nu s-a terminat prima parte a campionatului și nu ar fi corect față de jucătorii actuali.

(n.r. despre retragerea lui Mircea Lucescu) Pentru Dinamo, venirea lui Mircea Lucescu ar fi o lovitură importantă. E un om cu experiență și ar fi o bucurie să îl avem alături”, a declarat Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, la finalul meciului cu FC Bihor Oradea, din etapa a doua a grupelor Cupei României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…